Atenționarea cod galben de ger se prelungește până pe 25 ianuarie

165

Gerul nu ne dă pace atât de repede. Prima atenționare a meteorologilor a descris un val puternic de ger valabil până pe 21 ianuarie la ora 10.00. Informațiile s-au schimbat însă iar codul galben a fost prelungit până pe 25 ianuarie.

În intervalul menţionat, valul de frig va persista, astfel că vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în Olt si alte județe ale țării. Temperaturile minime se vor situa frecvent între -20 şi -15 grade, iar izolat vor coborî şi până la -28…-25 de grade, în timp ce maximele termice, preponderent negative, pe arii restrânse, nu vor depăşi -10 grade.