Guvernul oferă tichete în valoare de 50 de lei pentru grădiniță

250

Legea prevede acordarea de tichete în valoare de 50 de lei pentru copiii din familiile defavorizate pentru a stimula participarea acestora la învăţământul preşcolar.

11.000 de copii vor beneficia astfel de această măsură, iar costurile se vor ridica la 39 milioane lei.

Proiectul prevede că în scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate, al creşterii accesului la educaţie a acestora, se instituie stimulentul educaţional sub formă de tichete sociale.

Finanţarea acordării stimulentului educaţional se va face din bugetul de stat prin sume defalcate din TVA alocate prin bugetele locale cu acestă destinaţie.

Tichelele se emit de unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor. Valoarea nominală a tichetelor se raportează la indicele social de referinţă şi este de 0,1 IRS, adică 50 de lei. Din aceste tichete se vor putea cumpăra produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte şi rechizite.

Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familii defavorizate dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

– vârsta minimă a copilului este de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului şcolar curent – copiii pot fi înscrişi la grădiniţă şi înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spaţiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani;

– vârsta maximă a copilului este de 6 ani, împliniţi după data de 1 septembrie a anului şcolar curent;

– venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură.

Condiţia principală pentru acordarea acestui ajutor este frecvenţa zilnică la grădiniţă a copiilor din familiile beneficiare, cu excepţia absenţelor motivate.

Se consideră absenţe motivate, ce nu afectează acordarea tichetelor sociale, următoarele cazuri, cu condiţia ca acestea să nu depăşească 50% din zilele de grădiniţă:

– absenţe medicale: motivate, numai dacă părinţii aduc scutiri medicale corespunzătoare perioadelor în care au lipsit copiii, la revenirea acestora la grădiniţă. În caz excepţional, o singură dată pe an şcolar, copiii pot beneficia de tichete sociale şi dacă în luna monitorizată au lipsit mai mult de 50% din zilele de grădiniţă, din motive medicale;

– învoiri: copiii pot fi învoiţi de către părinţi în limita a 3 zile pe lună, cu condiţia anunţării cadrelor didactice.