40 de familii cu căsnicii de-o jumătate de secol, premiate de primărie. Află cine sunt

423
Anul trecut, primăria a premiat cuplul Constanţa şi Nicolae Ionescu pentru 70 de ani de căsnicie

Slatina îşi premiază, ca în fiecare an, seniorii, într-o gală specială dedicată lor, de zilele oraşului. 40 de familii care au împlinit anul trecut 50 de ani de căsnicie vor primi premii în bani.

Pe 20 ianuarie, Slatina împlineşte 648 de ani de la prima atestare documentară. Pentru a omgia acest trecut, ca devenit o tradiţie ca administraţia locală să organizeze manifestarea „Slatina, dragostea mea”, eveniment ce în acest an se va desfăşura în perioada 20- 24 ianuarie.
Pe lângă distincţii, diplome şi premii acordate personalităţilor anului, elevilor, sportivilor, profesorilor, antrenorilor, instituţiilorşi persoanelor cu rezultate remarcabile sau care au contribuit la dezvoltarea oraşului, o categorie specială de premii se acordă slătinenilor care au reuşit să rămână împreună uniţi în taina sfântă a căsătoriei nu mai puţin de cinci decenii. 40 de familii vor fi premiate anul acesta la Gala Seniorilor, fiecare primind un premiu în bani de 1000 de lei.

Iată care sunt familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2015:
1. LUNGU IONEL și ANIȘOARA-MARCELA
2. FILIP FLOREA şi ELENA
3. PIȚURLEA GHEORGHE şi GEORGETA
4. ALEXANDRU NICOLAE şi MARIA
5. GEORGESCU CONSTANTIN şi MARIA
6. MIHALACHE CONSTANTIN şi ANA
7. GHIZDAVU VASILE şi FLOAREA
8. IONESCU MARIN şi GHIORGHIȚA
9. JAKAB ȘTEFAN şi MARIOARA
10. FĂLĂMAȘ NICOLAE şi CONSTANTINA
11. TEODORESCU MARIN şi FLOAREA
12. DOBRIȚA ION şi ELENA
13. ALECU FLORIN şi DUMITRA
14. BUJGOI ȘTEFAN şi ILINCA
15. ENACHE ȘTEFAN şi RADA
16. CRISTESCU GHEORGHE şi IOANA
17. BĂLUȚĂ SAVU şi IOANA
18. STĂNESCU MARIN şi MARGARETA
19. BADEA MARIN şi ILINCA
20. PRICHELMAER VALTER-MIHAI şi LIVIA
21. FLUTURE NICULAE şi ILEANA
22. DAN ION şi GHERGHINA
23. MANOLESCU EMIL şi VEROANA
24. NEGRU CONSTANTIN şi ELENA
25. MITROFAN GHEORGHE şi GEORGETA
26. GOGOLAN NICULAE şi TEODORA
27. FIERARU NICOLAE şi MARIEA
28. SLĂVESCU PETRIȘOR-CHIRU şi ELVIRA
29. ANDRONACHE ILIE şi MARIA-LILI
30. NUȚĂ PETRE şi ANA
31. MITRUȚ FLOREA şi GEORGETA
32. MĂCIUCEANU TEODOR şi GEORGETA
33. GORGONARU COSTEL şi ELENA
34. CÎRSTEA MARIN şi MARIA
35. POPESCU VELIZAN şi FILOFTEIA
36. ȘERBAN GHEORGHE şi MARIA
37. COIFAN DUMITRU şi ELENA
38. RĂDULESCU CONSTANTIN și ELENA
39. PĂTRAȘCU PETRE și EUFROSINA
40. BANGIU MIHAI și VERONICA