Twitter, reţeaua socială folosită de peste 320.000 de români, s-a prăbuşit pe bursă, astfel că se ridică multe semne de întrebare legate „micuţa păsărică albastră”, principalul rival al platformei de socializare Facebook.
Acţiunile companiei conduse de Jack Dorsey au scăzut, luni, sub 20 de dolari pe titlu. Mai exact, valoarea a ajuns la 19,26 de dolari, ceea ce înseamnă că se afla cu 15% sub nivelul cu care a început anul 2015 şi cu 30% sub cel înregistrat în octombrie 2015, transmite CNN Money.
Managerul Twitter a încercat să facă nişte schimbări la reţeaua socială în ultimele luni pentru a atrage utilizatori noi. Însă investitorii au rămas sceptici.
Astfel, el a lansat Moments, o funcţie care adună tweeter-urile şi mesajele video de pe platformă Vine legate de evenimentele importante. De asemenea, a înlocuit stelele şi marcarea mesajelor ca favorite cu like-uri şi inimioare.
De asemenea, a experimentat şi o nouă modalitate de a afişa postările în conturile utilizatorilor. Nu mai sunt aranjate în ordine inversă cronologică, ci în funcţie de importată.
Dar marea problemă a Twitter o reprezintă numărul de utilizatori. Potrivit estimărilor realizate de FactSet Research, reţeaua socială a terminat al patrulea trimestru al anului trecut cu 325 de milioane de conturi active, ceea ce înseamnă o creştere de 1,6% fata de trimestrul anterior.
Comparativ, Facebook a înregistrat un avans de 2,4% până la 1,58 miliarde de utilizatori activi în perioada analizată.