DNA s-a sesizat din oficiu în cazul lucrărilor scrise deținuți pentru a-și reduce pedepsele și a deschis un dosar penal pentru săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată.
Potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu întocmit de procurori, fapta ar fi fost săvârșită de mai multe persoane care au acționat concertat în scopul de a crea aparența că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiționat. Dintr-o notă întocmită de Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și din datele existente în spațiul public rezultă indicii că, în realitate, aceste condiții nu erau îndeplinite în realitate, iar prin faptele săvârșite s-a urmărit exclusiv favorizarea persoanelor condamnate.
În această modalitate, printre persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea pentru infracțiuni de corupție se regăsesc condamnați care au executat sau urmează să execute cu până la 300 de zile mai puțin decât stabilise instanța de judecată, exclusiv ca urmare a activității infracționale care face obiectul sesizării din oficiu.
DNA arată într-un comunicat de presă că pentru ca puşcăriaşii să profite de prevederea legală de reducere a pedepsei cu 30 de zile pentru o lucrare ştiinţifică scrisă, s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanți ai unor edituri și membri ai comisiilor din penitenciare, care au acționat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări științifice, iar pedepsele aplicate de instanțe să se considere ca executate. Mai mult, cadre universitare ar fi acordat recomandări formale prin care au atestat pretinsa relevanță științifică a unor lucrări, exclusiv pe baza titlului acestora, fără a lua contact în vreun mod cu autorul lucrării și fără a cunoaște viziunea acestuia asupra temelor care urmau să fie abordate. Alte cadre universitare ar fi acceptat să valideze valoarea unor lucrări și să le includă în evidența unor conferințe științifice internaționale, în condițiile în care activitatea de elaborare desfășurată de autor durase câte o oră pentru fiecare comunicare.
“Lucrările pretins a fi fost realizate în penitenciar citează opere la care autorul nu a avut acces nici la bibliotecă, nici online, iar timpul dedicat elaborării lucrărilor este în mod obiectiv insuficient pentru un asemenea demers (de exemplu 12 ore pentru o lucrare de 180 de pagini ori 6 ore și 40 de minute pentru elaborarea unei lucrări de 212 pagini). În aceste împrejurări, concluzia este că autorul real este o altă persoană. Astfel, au existat situații în care persoanele condamnate nu figurau în tabelele de pontaj sau au elaborat în același interval patru lucrări științifice în paralel, împrejurări care arată că era în mod obiectiv imposibil să fie autorii acestor opere.”, arată DNA.