Încă de mici, programul fiecărei zile ne-a început cu micul dejun.
Prima masă a zilei este tratată cu asemenea importanţă mai ales de unele mame, încât ajunge să pară esenţială pentru supravieţuire sau, să nu exagerăm, trecerea cu brio peste zi. De parcă am eşua în programul stabilit sau am fi obosiţi toată ziua dacă nu mâncăm de dimineaţă.
Deloc adevărat, spune un grup de nutriţionişti în Alabama, în urma unui studiu intens de 16 săptămâni pe mai multe grupuri de persoane.
Micul dejun este, de asemenea, descris ca vital şi pentru slăbit. Mâncatul dimineaţa ne-ar da energia suficientă de la prima oră, şi astfel am ajunge să facem mai uşor faţă minimului de hrană de peste zi. Altă teorie ce s-a dovedit a fi falsă, deoarece o masă atât de răpită de dimineaţă nu doar că nu ne oferă energia despre care se vorbeşte în definiţie, dar pe unele persoane chiar le oboseşte, sau le face o şi mai mare poftă de mâncare.
Studiile s-au bazat pe trei grupuri de persoane. Unii care au consumat regulat micul dejun în fiecare dimineaţă timp de 16 săptămâni, alţii care nu au consumat deloc, şi alţii care oscilat între luarea sau sărirea peste micul dejun. Rezultate au arătat că, de fapt, micul dejun nu produce nicio schimbare în organism. Chiar şi cu un regim de slăbit la ambele grupuri, lipsa sau luarea micului dejun nu a fost un factor al slăbirii.
Micul dejun a devenit mai degrabă o tradiţie şi un stil de viaţă abordat încă de la o vârstă fragedă, astfel că unor oameni le este imposibil să se lipsească de el. Studiile arată că nu este nicio diferenţă între ei, şi cei care nu consumă dimineaţa nimic. Dimpotrivă, persoanele ce sar peste micul dejun au parte de o curăţare mult mai bună a toxinelor din organism şi eliminarea caloriilor asimilate în ziua precedentă.
Sfatul specialiştilor este ca micul dejun să nu conţină mai mult de un fruct sau un iaurt simplu, fără grăsimi, este suficient pentru o bună pornire a organismului in începutul zilei. De asemenea, cea mai bună metodă de a-ţi începe dimineaţa pare să fie o simplă cană cu apă caldă, spun specialiştii. Nu doar că ne curăţă căile intestinale, dar este surprinzător de benefică şi pentru piele şi slăbit.