Şomerii de peste graniţă

175

Sute de olteni sunt plecaţi din ţară de luni bune, unii chiar de peste un an, majoritatea la muncă. Cu toate acestea, ei au primit sprijin din partea statului sub forma indemnizaţiei de şomaj. Din cei care au solicitat primirea şomajului prin intermediul Poştei Române, 125 nu şi-au ridicat banii în ultimii trei ani. După expirarea acestui termen, sumele neridicate vor fi vărsate în visteria statului. Potrivit situaţiei existente la AJOFM, suma neridicată de şomeri de la factorul poştal se ridică la aproape 40.000 lei.

Banii şomerilor, returnaţi AJOFM

În ultimii trei ani, Poşta Română a returnat AJOFM Olt aproape 40.000 lei reprezentând indemnizaţia de şomaj pentru 125 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Motivu: beneficiarii nu au fost găsiţi la domiciliu de factorii poştali pentru a li se înmâna dreptul prevăzut de lege şi nici nu s-au prezentat la ghişeele instituţiei pentru a intra în posesia banilor.

Sumele astfel returnate rămân într-un cont special al instituţiei timp de trei ani după care sunt vărsaţi la bugetul statului.
,,Şomerii care îşi primesc banii prin intermediul Poştei şi, din motive diverse, nu sunt găsiţi acasă pentru a li se înmâna indemnizaţia de şomaj o pot ridica de la ghisee, conform informării scrise lăsare de factorii poştali. Banii care nu sunt astfel solicitaţi sunt returnaţi AJOFM Olt. Cei îndreptăţiţi îi pot recupera în termen de trei ani, în urma depunerii unei cereri. Dacă acest lucru nu se întâmplă, banii se constituie venit la bugetul statului”, a susţinut Elena Ţane, purtător de cuvânt al AJOFM Olt.

Tinerii, beneficiarii care au ,,uitat” de şomaj

Un calcul simplu arată că media indemnizaţiei de şomaj ,,uitată” de beneficiari la Poştă depăşeşte cu puţin 300 lei.

,,Majoritatea celor care nu şi-au ridicat banii de la Poştă sunt tineri, ieşiţi după băncile şcolii. Sunt şi câteva cazuri de foşti angajaţi. În toate cazurile este vorba doar de o singură indemnizaţie de şomaj, prima la care au dreptul după depunerea dosarelor. Pentru cei mai mulţi dintre aceşti beneficiari, acordarea ajutorului s-a sistat la scurt timp după ce trebuiau să se prezinte la viză, pentru că nu au făcut acest lucru”, au susţinut reprezentanţii AJOFM.

Potrivit acestora, nu se cunosc motivele care i-au determinat pe aceştia să nu se prezinte pentru a-şi ridica banii sau au absentat de la viză.
,,Noi am primit de la Poştă banii pentru beneficiarii care nu sunt găsiţi acasă şi nici nu vin să-I ridice, cu menţiunea că nu au fost găsiţi la domiciliu, fără alte precizări, astfel că nu ştim ce i-a împiedicat să facă acest lucru”, au mai declarat acestea.

Plecaţi la muncă… în afară

,,Pe Andrei nu l-am mai văzut din toamnă pentru că, din ce ştiu, este plecat din ţară. S-a dus în Italia la mama lui. Am înţeles că munceşte acolo cu ea. Nu ştiu dacă munceşte legal, cu contract, sau nu… Nu m-a întrebat nimeni dacă ştiu ceva de el că la ei nu e nimeni acasă. Eu le primesc corespondenţa şi le plătesc ce mai e de plătit pe acasă. Le spun la telefon, când mă sună vecina, ce am cheltuit şi pe ce şi îmi trimite banii… Am văzut la un moment dat un aviz de la Poştă pe numele lui Andrei, am mers la Poştă şi mi-au spus că e şomajul darn u au vrut să mi-l dea. Ce s-a întâmplat cu banii nu ştiu că baiatul nu a mai venit în ţară de când a plecat şi a spus vecina că nici nu se ştie cânv va veni”, ne-a declarat Mărioara P. vecina unui tânăr beneficiar de şomaj care nu şi-a ridicat dreptul.

Cardul e sfânt şi le asigură accesul la bani

În cazul lui Andrei par a fi toţi cei care nu şi-au ridicat indemnizaţia de şomaj în perioada decembrie 2012-decembrie 2015. Ei ar putea aduce la bugetul de stat aproape 40.000 lei. Şomerii plecaţi la muncă în afara ţării care au solicitat primirea banilor într-un cont bancar, corespunzător unui card, nu au astfel de probleme.
La finele lunii decembrie, în evidenţele AJOFM Olt existau peste 2900 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă care primeau indemniaţie de şomaj. Doi din trei primeau indemnizaţie de şomaj în cuantum de 75%, în timp ce restul aveau dreptul doar la 50%.

Majoritatea dintre ei îşi primeau acest drept prevăzut de lege într-un cont bancar, ce ava ataşat un card. Chiar dacă nu nu au umblat la banii primiţi de la Şomaj de luni au chiar ani, ei nu le-au fost retraşi din cont, putând fi utilizaţi de beneficiari în orice moment. La fel de bine de ei se pot folosi şi rudele beneficiarului sau amicii acestuia, dacă titularul le-a lăsat cardul şi le-a înmânat PIN-ul pentru a putea să-I retragă.