Inculpaţii din ,,Dosarul Vâlcov” rămân sub control judiciar

134

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis miercuri să menţină controlul judiciar în cazul tuturor inculpaţilor din dosarul fostului ministru al Finanţelor, Darius Bogdan Vâlcov. Decizia poate fi atacată până la finele săptămânii.

„În baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii Vâlcov Darius-Bogdan, Prina Minel Florin, Şuşală Lucian Petruţ, Timofte Petre Bogdan şi Tomescu Constantin Cristian”, se arată în decizia magistraţilor care judecă primul dosar al fostului ministru şi primar al Slatinei, Darius Bogdan Vâlcov.

Singurul inculpat care a avut parte de o poziţie mai flexibilă din partea judecătorilor de la  ICCJ este omul de afaceri Cristian Tomescu. Acesta a privit încuvinţarea de a se putea întâlni cu doi dintre martorii în cauză.

Deciziile magistraţilor au fost luate în dosarul în care fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate: de primar, senator şi ministru. În cauză, procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată şi pe fostul primar al Slatinei, Minel Florin Prina, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani dar şi o serie de aomeni de afaceri pentru complicitate la trafic de influenţă, la spălare de bani sau fals în înscrisuri sub semnătură privată. Investigaţia procurorilor DNA în acest caz a plecat de la denunţul făcut de proprietatul Tehnologica Rodion, Theodor Berna. Potrivit căruia ex-ministrul Darius Bogdan Vâlcov ar fi solicitat şi pretins 20% din valoare contractelor pe care firma afaceristului le încheiase cu Compania de Apă prin traficul de influenţă exercitat de fostul demnitar.

Procurorii susţin că direct sau prin mai multe firme interpuse, Vâlcov şi-ar fi însuşit peste 2.250.000 lei.