Preşedintele Klaus Iohannis a decorat-o, luni, pe actriţa Stela Popescu, cu Ordinul Naţional „Steaua României”, pentru „dragostea şi talentul” de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale, distincţia fiind acordată chiar în ziua în care artistă împlineşte vârsta de 80 de ani.
„Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute pe cele mai importante scene din ţară, pentru dragostea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale, prin care a încântat numeroase generaţii de spectatori, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler doamnei Stela Popescu”, informează Administraţia Prezidenţială.
Potrivit decretului, preşedintele a acordat această decoraţie „în semn de înaltă apreciere pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute pe cele mai importante scene din ţară, pentru dragostea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale, prin care a încântat numeroase generaţii de spectatori”.
O viaţă întreagă a oferit umor de la calitate, iar oamenii o iubesc nespus. Stela Popescu împlineşte 80 de ani, iar colegii au avut grijă să marcheze evenimentul într-un mod aparte.
Plină de viaţă şi cocheta, la 80 de ani, Stela Popescu nu dă semne de oboseală. A urcat pe scena alături de Alexandru Arşinel, iar momentele savuroase de umor i-au binedispus pe toţi cei aflaţi în sală.