Poliţiştii de la crimă organizată Piteşti, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au descins la 70 de locuinţe din Bucureşti şi 14 judeţe din ţară, printre care şi Olt, în vederea destructurării unei grupări intractionale specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani.
În Olt, oamenii legii au descins la mai multe locuinţe din Slatina şi Valea Mare, de unde au ridicat mai multe documente şi aparatură IT şi au pus în aplicare mai multe mandate de aducere.
Potrivit unui comunicat al DIICOT Piteşti, gruparea infracţională a constituit un circuit economic fictive, pentru a deduce cheltuieli ilegale cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat. Sumele astfel obţinute au fost ,,albite” prin conturile unor firme de tip fantomă, cu obiect de activitate prestări de servicii sau comerţ cu cereale sau anvelope.
Activitatea infracţională ar fi debutat, susţin anchetatorii, în urmă cu patru ani, şi ar fi condus la prejudicierea bugetuluid e stat cu aproape 1,5 milioane euro.
Oamenii elgii din Argeş au fost ajutaţi în cadrul acestei acţiuni de colegii lor din judeţele în care au avut loc descinderi, Ei au beneficiat şi de suportul SRI şi al DIPI.