Casa Judeteana de Pensii Olt a anunţat plata, în această lună, prin mandate separate, a ajutorului annual pentru veteranii de război, văduvele de război, precum şi accidentaţii de război. Acest ajutor se acordă pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei termice şi electrice şi pentru nevoi casnice. Anul acesta, ajutorul s-a majorat prin hotărâre de govern, de la 300 de lei la 335 de lei şi se acordă la peste două mii de olteni.
Totodată, reprezentanţii CJP Olt anunţă că de ieri a început plata pensiilor. “Toate pensiile care se distribuie prin intermediu poştei vor fi achitate înainte de sărbători, în intervalul 14 decembrie – 24 decembrie, inclusiv. În acest scop,termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poştale au fost modificate. În ceea ce îi priveşte pe beneficiarii care nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor este asigurată la ghişeele subunităţilor poştale până în data de 30 decembrie. Drepturile băneşti care se distribuie prin intermediul băncilor sunt achitate la termenele stabilite în convenţiile pe care Casa Naţională de Pensii Publice le are încheiate cu aceste bănci.”, se arată într-un comunicat remis redacţiei de către directorul CJP Olt, Iulian Smarandache.