Zeci de patroni sancţionaţi pentru lipsa securităţii în construcţii

99

Protecţia la locul de muncă, cu echipamente şi măsuri specifice este importantă, mai ales în construcţii, unde accidentele de muncă sunt mai numeroase decât în alte domenii. La nivel european, activităţile în construcţii prezintă un risc de accidente la locul de muncă de două ori mai mare, iar de deces de trei ori mai mare decât în alte domenii. Pentru a creşte gradul de conştientizare a patronilor pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, dar şi a angajaţilor de a lucra numai cu echipamente adecvate, la nivel naţional s-a dispus de către Inspecţia Muncii intensificarea acţiunilor de control pe această linie, de respectare a prevederilor legale în domeniu.
La nivel judeţean, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă (SSM) al Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au desfăşurat o campanie de verificare a respectării cerinţelor minime, în perioada mai- noiembrie 2015. Au fost verificaţi 43 de agenţi economici, inspectorii de muncă dispunând nu mai puţin de 67 de măsuri de remediere a deficienţelor. S-au constatat: utilizarea schelelor de faţadă fără sisteme de protecţie, lipsa instructajului de protecţie a muncii, lipsa semnalizării de securitate şi sănătate a şantierelor, nerespectarea echipamentelor individuale de protecţie, neautorizarea personalului în manevrarea instalaţiilor de ridicat, nesprijinirea malurilor săpăturilor, depozitarea grămezilor de pământ în apropierea şanţului săpat.
Urmare a acestor nereguli ce puteau pune oricând în pericol viaţa muncitorilor, inspectorii olteni au dispus sancţionarea a 39 de patroni. Majoritatea au primit avertismente, iar cinci dintre ei au fost amendaţi cu 31.000 de lei. Pentru că nu a luat măsuri de sprijinire a malurilor săpăturilor care prezentau risc de surpare, activitatea unui angajator a fost sistată.
Potrivit inspectorilor, în ciuda numeroaselor deficienţe, controlul a relevat faptul că, spre deosebire de anii trecuţi, şi domeniul construcţiilor se îndreaptă spre normalitate, nu mai există aşa multă forţă de muncă necalificată, iar numărul accidentelor de muncă a scăzut simţitor. Dacă prin 2008, spre exemplu, se înregistrau şi câte două accidente de muncă pe lună, la nivelul Oltului de la începutul acestui an şi până la sfârşitul lui noiembrie s-au înregistrat două cazuri.