Şeful Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Craiova se plânse nu demult Prefecturii Olt că la târgul meşteşugurilor populare din Bănie nu se înscrise niciun oltean.
Că-i roagă să-şi promoveze şi să-şi vândă produsele şi, başca, le mai plăteşte şi transport, şi cazare, iar ei se fac scumpi la vedere. Cum auziră cei de la Centrul Cultural pentru Promovarea Culturii Tradiţionale Olt asemenea afront, se făcură foc şi pară. Cum, domne’, să spui că nu vor să vină meşterii la târg, dacă nu-i invitaşi? Şi culmea, să încurci meşterii cu afaceriştii? Că doar din evenimente d’astea îşi câştigă pâinea de la gură.
Apoi, rezolvară şi misterul: mulţi nici n-au auzit de renumitul târg în care meşterii sunt susţinuţi din bani de stat, nerambursabili, nici nu le-ar surâde idea să participe, cu tot cu facilităţile fluturate pe sub mustăţile lor. Că, deh, unii n-au bani de pâine, darămite să-şi plătească prezenta la târg – drum, cazare, decontul făcându-se după mai multe zile.