Patru fraţi, colegi de bancă, învaţă să scrie şi să citească, la maturitate

285

A mic de mână, a mare de mână-  sunt primele litere din aflabet pe care fiecare copil le învaţă, la şase sau şapte ani, în primul an de şcoală. Sunt însă şi oameni care au ajuns la vârsta maturităţii şi abia acum desluşesc tainele buchiilor scrise cu stiloul pe caietul tip I, care scriu pentru prima dată cuvântul mama.  Sunt oameni pe care evenimentele din familie sau alegerea părinţilor  i-a determinat să rămână până acum analfabeţi. Dorinţa de a ştii să scrie şi să citească i-a adus pe băncile şcolii, unii dintre ei făcându-şi temele acasă, conştiincioşi, învăţaţi de proprii copii. Şansa de a se aflabetiza le este oferită la Şcoala Nr.1 Slatina, printre puţinele şcoli din judeţ cu clase destinate învăţăceilor de orice vârstă.

„La clasele I-IV, învăţământ simultan, avem înscrişi 24 de elevi, care vin de obicei sâmbăta şi duminica, dar mai vin şi pe săptămână. În medie, vin la o oră circa 10- 11 elevi, astăzi avem doar şapte. Sunt cursanţi de peste tot din judeţ – Iancu-Jianu, Slatina, Mărgineni- Scorniceşti, Valea Mare, Balş, Piatra-Olt, Ipoteşti. Cel mai mic elev are 13 ani, iar cea mai în vârstă elevă este bunică. Este puţin mai greu să-i înveţi, pentru că nu sunt toţi la acelaşi nivel. Unii ştiu literele de tipar, alţii nu. Trebuie să ţinem cont că mulţi parcurg zeci de kilometri ca să ajungă la şcoală, vin când pot, recuperează, au familii de întreţinut şi mai uită de temele date acasă. Unii sunt serioşi, vor să înveţe, alţii vin obligaţi pentru că au săvârşit anumite infracţiuni. Am avut şi elevi care au urmat mai departe cursurile, dar şi unii care au venit doar până au obţinut permisul de conducere”, spune profesorul Velina Drăgan.

Patru fraţi, colegi de clasă

Este al patrulea an de când fraţii Anca vin la Slatina să înveţe carte. Sunt patru, doi băieţi şi două gemene şi parcurg circa 25 de kilometri, din cartierul scorniceştean Mărgineni, dar nimic nu le-ar putea înfrânge determinarea de a veni la şcoală. Astăzi sunt la şcoală doar trei- Nicoleta, de 27 de ani, Florin- 25 de ani şi Traian- 24 de ani.

„Suntem 11 fraţi, dar ceilalţi mai mari au apucat câteva clase până în Revoluţie. Până în 2001 am locuit la Slatina, apoi ne-am mutat la Scorniceşti. Mama a murit, iar tata nu a mai vrut să ne mai dea pe niciunul la şcoală. Unul dintre fraţii mai mari fugea de la şcoală, de aici şi scuza tatălui că mai bine să stăm acasă”, povesteşte Nicoleta. Mamă a unei fetiţe de 11 ani, tânăra recunoaşte că apelează des la ajutorul acesteia pentru teme.
Cel care i-a îndemnat să vină la şcoală a fost Florin, care a avut norocul să se rupă de familie şi să vină în contact cu persoane care să-i deschidă orizontul, să-i arate că drumul lui în viaţă ar trebui să fie altul.

„Am văzut la televizor o emisiune despre puşcăriaşii care merg să înveţe să citească. Ştiam să citesc literele de tipar. Am luat cartea de telefon şi m-am interesat la Inspectoratul Şcolar unde pot să învăţ şi eu. Am venit la Slatina şi i-am adus şi pe fraţii mei. Nu i-am spus tatălui nostru că venim la şcoală. Ştie, dar nu i-am cerut permisiunea. Ne-a făcut destul rău!”, povesteşte tânărul.

Descurcăreţ, Florin lucrează în construcţii şi spune că este motivat să urmeze şcoala deoarece îşi doreşte să aibă şi calificare în meserie.

„Eu stau de 11 ani la o familie, sunt ca şi copilul lor. M-au ajutat când am venit la şcoală şi m-au susţinut. Mi-am dat seama că este necesar să ştii să scrii şi să citeşti. Acum, la o vârstă mai mare, te duci la o primărie sau la o instituţie, trebuie să ştii să te descurci singur. După ce că este gratis, nu trebuie să plăteşti cursurile, îţi fac un bine, nu trebuie să-ţi fie ruşine că vii aici. Eram diferit de ceilalţi- ei aveau carte, eu nu. Mulţi râd de tine când eşti analfabet, nu poţi să dai de permis, să ai o anumită slujbă, să te califici”, spune Florin.

Albafetizarea- şansa de reabilitare

Pentru doi dintre cursanţii programului, participarea la cursurile de alfabetizare reprezintă o şansă de reabilitare. Radu Toma are 29 de ani şi vine la şcoală de o lună de zile, de la Balş.

„Am ajuns aici din cauza unor prieteni. Au furat nişte lucruri şi le-au băgat la mine în casă, aşa că am fost acuzat de complicitate. Am luat 3 ani şi 2 luni, cu suspendare. Acum mă duc la muncă în fiecare zi, vin la şcoală la sfârşit de săptămână. M-am schimbat total, nu mai umblu cu prietenii. Sunt interesat nu doar de prezenţă, aş vrea să termin zece clase. Când eram mic, nu am avut posibilitatea să merg la şcoală. M-am rugat de mama, dar degeaba. Apoi părinţii s-au despărţit şi nu s-a mai interesat niciunul de mine, m-a crescut bunica”, ne dezvăluie povestea sa tânărul.

Coleg de bancă îi este un alt bărbat ce a ajuns la şcoală tot pentru reabilitare, monitorizat de către Judecătorie.

„Am fost obligat să vin la şcoală, deoarece sunt în evidenţă cu probleme cu legea. Am fost complice la un furt. Până la vârsta asta, nu ştiu să scriu şi să citesc. Mi-au citit copiii, care au şi terminat şcoala şi tot ei mă ajută la teme”, spune Marian Cîrstea, de 42 de ani. Bărbatul este în clasa I şi vine la Şcoala Nr.1 Slatina din comuna Valea Mare. Recunoaşte că nu acordă învăţăturii timpul necesar, singurul scop fiind acela de a scăpa de pedeapsă şi, dacă tot a ajuns pe băncile şcolii, să înveţe măcar alfabetul.

„Copilul e mic, învaţă şi se duce la joacă. Noi avem şi alte griji, familie de întreţinut”, recunoaşte el.

A doua şansă

Cei care reuşesc să finalizeze primii patru ani de studiu, au posibilitatea să urmeze Programul „A doua şansă pentru un viitor împreună”, ce se derulează tot la Şcoala Nr.1 Slatina, clasele V-VI la simultan, iar celelalte la fără frecvenţă, până în anul IV de studiu- echivalentul clasei a X-a. În acest program sunt incluşi 12 profesori şi s-au înscris 120 de cursanţi de toate vârstele, majoritatea între 20-30 de ani. Adulţii vin pentru a obţine o diplomă din toate zonele judeţului, în cei zece ani de când se derulează programul venind să înveţe la Slatina chiar şi cursanţi din Dolj, Vâlcea sau Timiş.

„Anii anteriori am avut chiar persoane mai în vârstă, care aveau copii şi nepoţi la noi la şcoală. În general, sunt condiţionaţi de locul de muncă să revină pe băncile şcolii. Anii de început şi terminali nu pot face doi în unul. Este un gol foarte mare pe care nu pot să-l parcurgă aşa repede. Doar ceilalţia ani de studiu pot să-i cumuleze, cu condiţia să ştie să scrie şi să citească. Sunt mai ambiţioşi decât cei mici, au motivaţia că pot să facă ceva cu o diplomă”, declară profesorul de limba română, Laura Marinescu.
Fiecare cursant are o poveste de viaţă impresionantă, un hop ce l-a determinat să renunţe la cursuri. Acum, aflaţi la vârsta maturităţii, sunt nevoiţi să-şi finalizeze cursurile dacă vor să obţină un loc de muncă mai bun.

„Nu mi-a plăcut cartea. Acum m-am gândit că sunt la o vârstă la care ar trebui să iau măsuri. Am fost la şcoală până în clasa a V-a. Dacă n-ai zece clase, nu te angajează nimeni. Dacă ai şi permis, te mai bagă cineva în seamă”, ne spune Dinu, de 21 de ani.
Dacă mulţi vor doar să aibă o diplomă de opt sau zece clase, condiţie impusă de majoritatea angajatorilor, sunt şi cursanţi care vor să studieze mai departe. Raluca are 23 de ani şi este din Caracal. O întâmplare nefericită în familie a determinat-o să renunţe la şcoală la 13 ani. Acum este în anul III de studiu, echivalentul clasei a IX-a şi doreşte să urmeze o carieră în domeniul farmaceutic.

„Eram la aceeaşi şcoală cu fratele meu. După ce el a decedat, nu am mai putut intra pe poarta şcolii. Trecerea peste această tragedie a fost grea şi dureroasă. Sunt zece ani de când am renunţat la şcoală. Aveam impresia că trebuie să stau mai mult lângă ai mei, să-i ajut să treacă peste. Acum am realizat că trebuie să-mi văd de viaţa mea. Vorbindu-se despre sănătate în casă, m-am orientat spre farmacie. Aş vrea să ajung farmacist şi, poate, cine ştie, să merg mai departe. Momentan mă lovesc de faptul că n-am o diplomă, am avut numai contracte pe perioadă determinată, că n-am dat BAC-ul”, povesteşte tânăra.

Ca ei sunt multe persoane, forţate de împrejurări sau de propriile temeri şi decizii luate la vârste fragede, oameni care ar trebui să încerce să recupereze anii pierduţi şi să-şi dea o a doua şansă în viaţă.