Câinii lui Dănciulescu au sărit în ajutorul fotbaliştilor lui Oprescu, cu intenţia de a ajuta Inter Olt să se menţină în campionat. Amicalul de lux, care a adunat pe Stadionul 1 Mai din Slatina circa 3500 de suporteri, s-a dovedit însă insuficient faţă de nevoile clubului ce se luptă să supravieţuiască. Cum doar vreo 1500 de suporteri au plătit bilet, restul fiind invitaţi sau copii, banii strânşi, undeva la 15.000 de lei, îi vor ajuta pe cei de la Inter Olt să ducă la bun sfârşit turul actualei ediţii de campionat, dar nu să se şi menţină în Liga a III-a.
Bunele intenţii sunt de apreciat, Dinamo oferindu-şi ajutorul după ce fotbaliştii de la decedatul FC Oltul au rămas cu buza umflată în urma neînţelegerilor privind finanţarea de la bugetul local.