Statisticile oficiale arată că în Olt, la ultimul recensământ, au fost înregistrate peste 13.500 de persoane fără şcoală. Dintre aceştia mai mult de o treime au recunoscut că nu cunosc literele alfabetului. Autorităţile încearcă pe toate căile să-I ajute pe aceştia să meargă la şcoală pentru a descifra tainele alfabetului.
Cei 13.877 de olteni fără carte reprezintă 3,5% din totalul populaţiei judeţului cu vârsta de peste 10 ani. Procentul analfabeilor din judeţ se situează la nivelul mediei naţionale. Pentru a reduce pe cât posibil numărul celor care nu ştiu să scrie şi să citească, autorităţile fac eforturi uriaşe.
Cel mai important îl reprezintă extinderea programului ,,A doua şansă”. Anul acesta, numărul unităţilor de învăţământ care se adresează adulţilor analfabeţi care vor să înveţe a ajuns la 11. La cele două forme ale programului sunt înscrise aproape 500 de persoane. Ce mai mulţi dintre ei sunt în clasele V-VIII.
,,Programul a debutat, în Olt, în urmă cu 10 ani. De atunci a crescut numărul unităţilor de învăţământ în care funcţionează programul ,;A doua şansă” şi, în acelaşi timp, şi numărul celor care sunt cuprinşi în el care se ridică la aproape 500. Dacă la învăţământul primar avem înscişi aproape 150 de tineri şi nu numai, la învăţământul gimnazialnumărul lor este de trei ori mai mare”, a declarat Mirela Parschiv, purtătorul de cuvânt al IŞJ Olt.
Rata analfabetismului în România este, potrivit ultimelor studii, de 6%. Cu acest nivel, potrivit unui raport ONU, ţara noastră se situează pe primul loc în Europa.