În cinci ani, Muzeul Județean Olt și-a înjumătățit personalul de specialitate, ajungând să desfășoare activitatea cu doar trei muzeografi. Consiliul Județean a aprobat în ultima ședință mărirea schemei de personal cu șase posturi, trei fiind de muzeograf, alte trei de custode.
„În 2009 aveam șase muzeografi, astăzi mai avem trei. Ne trebuie neapărat un arheolog, pe care să-l școlim, avem șantiere în județ, nu ne putem descurca fără, avem atâtea lucrări care trebuie monitorizate. Sunt muzee în țară care au patru-cinci arheologi, și nu prea departe de noi, în Craiova, în Vâlcea. Prin plecarea doamnei Grusu am rămas descoperiți“, explică situația în care se află, la acest moment, instituția de cultură, directorul muzeului, Laurențiu Guțică. Deși motivul principal al aprobării măririi schemei de personal ar trebui să-l constituie necesitatea ca activitatea să fie desfășurată în condiții optime, la motivarea solicitării a cântărit mult și faptul că în proiectul de reabilitare a muzeului printre clauzele aprobării sumei necesare finanțării lucrărilor s-a numărat și aceea a înființării de noi locuri de muncă.
Cert este faptul că de la 1 decembrie 2015, la cele 36 de posturi din schema actuală se mai adaugă șase, astfel: un muzeograf, grad profesional IA, nivel studii S în cadrul Secției istorie și Artă; un muzeograf, grad profesional I, nivel studii S în cadrul Secției Istorie și Artă, un muzeograf, grad profesional debutant, nivel studii S în cadrul Secției Istorie și Artă; un gestionar custode, treaptă profesională I A, nivel studii M în cadrul Secției Istorie și Artă, un gestionar custode, treaptă profesională I, nivel studii M în cadrul Secției Istorie și Artă și un gestionar custode, treaptă profesională debutant, nivel studii M în cadrul Secției Etnografie.
Prin același proiect de hotărâre votat de consilierii județeni în ședința de joia trecută a fost înlocuit și unul dintre membrii Consiliului de Administrație al muzeului, Iohana Raluca Popescu , șef serviciu Restaurare și Conservare, fiind numită în locul Aureliei Grosu, șef serviciu Secția Istorie și Artă, care a părăsit muzeul prin pensionare.
Muzeul Județean Olt, beneficiarul unui amplu proiect de restaurare început în urmă cu trei ani, prin care s-au refăcut spațiile expoziționale și s-a construit încă un corp de clădire care va fi destinat activității administrative, s-a refăcut fațada, s-au schimbat instalațiile etc., se află în faza amenajării secțiilor, proces care va dura încă multe luni de acum înainte, timp în care va fi în continuare închis pentru public.