La 25 de ani de când la Slatina se năștea Societatea „Eugen Ionescu“, girată chiar de dramaturg printr-o scrisoare păstrată la Muzeul Județean Olt, începe săptămâna din noiembrie dedicată lui Eugen Ionescu. Așa cum se întâmplă de vreo patru ani încoace, vor fi din nou două manifestări organizate în paralel, una girată de muncipalitatea slătineană, Asociația Cuturală Center Inter Art și Centrul Cultural Eugen Ionescu, cealaltă desfășurată prin grija Societății Culturale „Eugen Ionescu“ și cu aportul, în Slatina, al Muzeului Județean Olt și Bibliotecii Județene „Ion Minulescu“.
Artă decorativă, fotografie, teatru și concurs de teatru la „Acasă la Eugen Ionescu“
Ediția a XXV-a a Zilelor Eugen Ionescu, desfășurată sub titlul „Acasă la Eugen Ionescu“, în organizarea Primăriei Slatina, Centrului Cultural Center Inter Art și Centrului Cultural „Eugen Ionescu“, debutează marți, 24 noiembrie, orele 16,30, în foaierul Centrului Cultural, cu vernisajul expoziției de artă plastică decorativă „Mozaicul copilăriei“. Expun copiii îndrumați de prof. Iohana popescu.
Miercuri, aceeași oră, au loc depuneri de flori la statuia lui Eugen Ionescu, la moment participând actori din București și Slatina. Tot miercuri, orele 19,00, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu“ se joacă „Visul unei nopți de iarnă“, în regia lui Marius Gîlea și avându-i în distribuție pe: Ioana Călin, Eranio Petruşka, Diana Mereu, Vasile Revnic, Maria Turcu, Adrian Georgescu, Tudor Morar, Bianca Tudorică.
Joi, 26 noiembrie 2015, orele 10,00, va avea loc, dacă vremea va permite, o expoziție de artă plastică și fotografie chiar în parcul „Eugen Ionescu“. Dacă vremea nu este favorabilă, anunță organizatorii, expoziția se mută în foaierul centrului. Seara, începând cu orele 18,00, are loc manifestarea Happening: „Măștile lui Eugen Ionescu“, la care participă elevi de la colegiile „Ion Minulescu“ , „Nicolae Titulescu“ și „Radu Greceanu“, iar o oră mai târziu, în sala de spectacole, premiera piesei „Visul unei nopți de vară“, pusă în scenă de Asociația Iordache Art Slatina.
Sâmbătă, în ultima zi a manifestărilor „Acasă la Eugen Ionescu“ , este programat, tot la Centrul Cultural care poartă numele sărbătoritului, concursul de teatru „Teatru pentru mâine“, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, programat pe tot parcursul zilei. Manifestările se încheie cu festivitatea de premiere a câștigătorilor la concursul de teatru și decernarea trofeului Eugen Ionescu pentru 2015 actorului Silviu Biriș.
Întâlnire cu dramaturgul Matei Vișniec în cadrul ZEI 25, parada costumelor ionesciene, audiții de teatru
Societatea Culturală „Eugen Ionescu“, Biblioteca Județeană „Ion Minulescu“ și Muzeul Județean Olt sunt responsabile de manifestarea ZEI 25 (25 de ediții ale Zilelor Eugen Ionescu), care cuprinde activități pe parcursul a trei zile în Slatina, începând de miercuri. Tot sub titulatura ZEI 25 se desfășoară însă alte activități în București, încă de duminică, 22 noiembrie, manifestări care se încheie, în Capitală, sâmbătă, cu piesa „Pietonul Văzduhului“ a lui Eugen Ionescu, jucată la Teatrul Nottara. Colegiul „Sfântul Sava“ din București, unde Eugen Ionescu a studiat și ani mai târziu a și predat, este de asemenea implicat în aceste activități, astăzi acolo având loc vernisajul unei expoziții, se joacă piesa „Cabaretul cuvintelor“ a lui Matei Vișniec, iar elevii se vor întâlni în amfiteatru cu dramaurgul Matei Vișniec. Mâine, tot la Colegiul „Sfântul Sava“, are loc vernisajul unei expoziții de fotografie, zilele următoare sunt programate alte și alte piese de teatru etc.
La Slatina, cum spuneam, ZEI 25 începe miercuri, 25 noiembrie, orele 10,00, la Muzeul Județean Olt, unde se vernisează expoziția internațională de caricaturi dedicate lui Eugen Ionescu. La 11,00, la Școala Gimnazială „Eugen Ionescu“ este programată parada costumelor ionesciene și depunerea de flori la statuia din parcul cu numele dramaturgului. De la orele 12,00, la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu“ este programată audiția piesei „Victimele datoriei“, de Eugen Ionescu, teatru radiofonic.
Joi, tot la bibliotecă, orele 10,00, se vernisează expoziția de fotografie „25 Z.E.I. în imagini“, iar o oră mai târziu, audiția piesei „Ucigaș fără simbrie“, de E. Ionescu. După amiază, orele 17,00, la Colegiul Național „Radu Greceanu“, are loc în sala de spectacole un spectacol de lectură „Viitorul e în ouă“, de E. Ionescu, prezentat de Teatru I Portabil.
Ziua de vineri începe în cadrul ZEI 25 la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu“, la 10,00, cu teatru radiofonic, „Rinocerii“. La 11,30, în cadrul aceleiași instituții de cultură, are loc colocviul „Eugen Ionescu – Vizionar sau contemporan!?“, la care participă invitați de la Colegiul Național „Sfântul Sava“ din București, scriitorul Emil Lungeanu și actorul Marian Râlea.
Ziua, dar și partea din program pentru Slatina, se încheie la Colegiul Național „Radu Greceanu“, unde la 17,00, în sala de spectacole, se joacă în limba franceză „Cabaretul cuvintelor“, de Matei Vișniec, iar de la 18,00 are loc așteptata întâlnire a elevilor cu poetul și dramaturgul Matei Vișniec, invitatul de onoare al ZEI 25.