Primăria Slatina vrea skatepark pe islazul cailor

419

După doi ani de la solicitarea campionului european la freestyle skateboarding Marius Constantin de a amenaja un skatepark în municipiu, solicitare însoțită de 3000 de semnături de susținere, Primăria Slatina a decis să ia în calcul doleanța tinerilor și să înceapă demersurile pentru realizarea unui asemenea loc. Decizia vine după ce campionul a retrimis cererea primăriei, amintind edililor că, în 2013  i s-a promis ca se va ține cont de propunerea sa și după ce zilele trecute tinerii iubitori ai acestui sport extrem au demarat o nouă campanie de strângere de semnături necesare inițierii unui proiect de hotărâre în acest sens. „În 2013 mi s-a trimis o adresă de la primărie, în care mi se spunea că solicitarea mea rămâne în evidența și va fi luata în calcul printre noile investiții. Nu s-a întâmplat nimic de atunci, nu m-a mai contactat nimeni. Mă bucur să aflu de la dvs. că s-a decis să se realizeze acest skatepark, însă sunt puțin sceptic că se va și pune în practică promisiunea. Mi-aș fi dorit să mă fi contactat cineva de la primărie și să purtăm o discuție pe această temă. Am câteva idei despre cum ar trebui să arate un asemenea loc și cum ar trebui amplasat”, ne-a declarat Marius.

Loc pentru dat cu placa si rolele, langa Gradiste

„Parcul destinat practicanților acestui sport va fi unul dintre cele mai mari de profil din țară, el urmând a fi amenajat pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, vizavi de stadionul municipal ”1 Mai”. Mai exact, skatepark-ul va fi amenajat pe o suprafață generoasă de 7.000 mp, loc unde vor fi montate o serie de structuri prefabricate specifice acestui sport reprezentând, printre altele, rampe în diverse unghiuri, balustrade etc. Elementele skatepark-ului care se vor regăsi în incinta perimetrului menționat vor fi atractive pentru orice rider și-l vor determina pe acesta să găsească linii creative în practicarea skating-ului. Skatepark-ul menționat va fi amenajat conform celor mai noi și sigure standarde europene în vigoare din domeniul echipamentelor de sport cu role. De menționat că skatepark-ul va putea fi folosit în paralel și de către amatorii ciclismului sportiv, respectiv de posesorii de biciclete tip mountain bike și BMX.”, menționează Mugurel Manea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Slatina.
Locația identificată de administrația locala nu este însă și pe placul skaterilor.” Este o situație delicată. Nu vreau să fiu înțeles greșit sau că aș fi rasist, însa zona nu mi se pare potrivită pentru siguranța copiilor de 12-13 ani care o să vină acolo. Nu cred că părinții o să-i lase să vina la marginea orașului. În plus, este departe, nu au toți bani de taxi ca să ajungă sa se dea cu rolele sau placa. Acum doi ani voiau la Strehareți. Până și supermarketurile vin acum în oraș, nu la periferie. Nu se poate să pui un loc de joacă lângă comunitatea de romi. Cel mai bun exemplu este Craiova, unde s-a făcut un skatepark lângă comunitatea de romi, iar acum nu se duce nimeni acolo, este pustiu. Întrebați orice sportiv, nu se duce nimeni, indiferent de pază. Au plecat copiii bătuți, cu telefoanele și banii luați. Vin să se uite, le cer la copii placa să se dea și ei și pleacă cu ea. Trebuie făcută investiția cu cap. Zona este mare, frumoasă, dar după părerea mea trebuie să se ia în considerare o altă variantă. Eu aș avea câteva propuneri: la fostul ștrand din Progresu, care e pustiu de 20 de ani, la fosta unitate militară unde se vrea sa se facă locul de joacă, sau alte locații. Trebuie să se găsescă o altă soluție”, este de părere Marius Constantin, vicecampion mondial în 2013 la World Freestyle Skateboarding Championship Anglia și campion european în 2014 la Freestyle Skateboarding Germania.

Trebuie menționat că terenul identificat de primărie, pe care în prezent pasc caii și vacile romilor de sub Grădiște, este un fost parc municipal realizat cu fonduri europene și pe care nu l-au frecventat niciodată slătinenii, din aceleași motive invocate și de reprezentantul skaterilor. Primăria a încercat să-l vândă pentru a se construi un supermarket, lucru ce nu s-a putut realiza deoarece figurează ca spațiu verde și nu se pot face altfel de investiții.
Potrivit unui comunicat remis de către primărie, „Primul pas pe linia demersurilor în ce privește realizarea acestui proiect constă în menționarea acestuia printre obiectivele ce vor fi prinse pe lista investițiilor din anul 2016. Suma pentru amenajarea acestui skatepark nu a fost încă stabilită, dar ea va proveni integral de la bugetul local pe anul viitor, an până la finele căruia proiectul va trebui realizat”. Cum nimic nu este încă bătut în cuie, poate, în cele din urmă, se va găsi o soluție care să-i mulțumească pe skateri, iar investiția să nu fie făcută degeaba.