Veniţi sã muriţi la bisericã

143

Într-o ţarã în doliu, singurul Preafericit s-a arãtat deranjat cã mirenii au îndrãznit sã-i tulbure liniştea. Prea ruşinaţi probabil sã se roage în stradã alãturi de „mieii” îndureraţi pe care-i pãstoresc, preoţii ortodocşi au preferat sã se roage în biserici. Ba chiar i-au invitat sã se roage alãturi de ei. Preafericitul i-a „tras de urechi” pe tineri cã merg în cluburi, în locuri ale Rãului, unde pot muri, invitându-i sã vinã la bisericã. A uitat însã sã menţioneze cã, prea ocupaţi sã comercializeze lumânãri şi vin şi sã facã tot felul de afaceri, oamenii Domnului au ignorat, la fel ca şi patronii cluburilor, aceleaşi norme elementare de apãrare împotriva incendiilor. Astfel, lãcaşurile Domnului nu au stingãtoare, nu au ieşiri de urgenţã, iar la unele uşile se deschid chiar spre interior. Dar în opinia prelaţilor, mai bine murim ca şobolanii în bisericã, decât în altã parte.