Incubator de afaceri pentru Parcul Industrial Slatina

427
Foto: Adevărul

Parcul Industrial Slatina va deveni un loc unde tinerii afacerişti pot beneficia de asistenţă şi condiţii optime pentru a-şi pune pe picioare afacerile. Intenţia administratorului este de a dezvolta în viitor un aşa-numit  „incubator de afaceri”, proiect ce presupune să ia firme „nou-născute” şi să le ajute „să crească” doi- trei ani.

„Ideea este la stadiul de proiect. În 2014 am demarat procedura pentru achiziţionarea de fonduri guvernamentale. Am luat chiar legătura cu cei de la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Craiova şi am făcut un studiu de impact. S-a renunţat la idee, mergând pe principiul de a accesa fonduri europene, unde se prevăd sume mai mari, ce acoperă mai multe cheltuieli. S-a stabilit prin Strategia de dezvoltare 2014- 2020 realizarea proiectului privind incubatoarele de afaceri pe POR. Această măsură nu este lansată”, ne-a declarat Ciprian Chiţoiu, director Slatina Industrial Parc.

Intenţia autorităţilor locale, Slatina Industrial Parc fiind societatea Consiliul Local Slatina, este de a-i ajuta pe tinerii antreprenori să păşească cu dreptul în lumea afacerilor.

„Proiectul presupune existenţa unei clădiri ca sediu de afaceri, cu minimun 16 birouri dotate corespunzător, cu echipamente IT, mobilier, telefonie, săli de conferinţă, săli de cursuri, întâlniri. Concret, eu, ca administrator, preiau o firmă nou-înfiinţată şi o incubez, fără costuri de chirie, cu scutire de la impozitul pe teren/clădiri. Ajutorul pentru dezvoltarea activităţii se acordă doi-trei ani, când firma poate sta pe picioarele ei. Este, dacă vreţi, un ajutor pentru comunitate, până la urmă. Rolul nu este acela de a genera venituri către beneficiar sau administrator. Îi sprijinim pe tineri să facă proiecte, le punem la dispoziţie suprafeţele de teren necesare afacerii. Am putea să incubăm minimum 20 de firme.”, spune Chiţoiu.

Vânzarea parcelelor, necondiţionată de incubator

În prezent, în Parcul Industrial mai sunt libere 14 ha de teren. Potrivit directorului Chiţoiu, licitaţia pentru vânzarea parcelelor va fi reluată la începutul anului viitor. Condiţiile de vânzare rămân aceleaşi- de a angaja 2,2 oameni/1000mp şi să nu vândă ulterior terenul cu un preţ mai mare.

Vânzarea suprafeţei libere de teren nu este însă condiţionată de realizarea proiectului privind incubatorul de afaceri, societatea având şi soluţia de rezervă în caz că până la implementarea proiectului se vor vinde parcelele. Ce este scos la vânzare nu reprezintă suprafaţa maximă a Parcului, există şi o zonă administrativă.