Sute de premii pe an la concursurile de matematică, expoziţii de goblen, piese de teatru puse în scenă cu elevii de la „Eugen Ionescu”, reprezentant al României la festivaluri internaţionale de film şi numeroase activităţi extraşcolare de dans, sport sau artă decorativă. Profesorul Graţiela Popa este un izvor nesecat de inspiraţie, un exemplu de implicare şi dăruire şcolară, un dascăl cu care Slatina se mândreşte.

Predă la catedră de 28 de ani, la început la şcolile Nr.1 şi Nr.5 Slatina, iar în ultimii 25 de ani la Şcoala „Eugen Ionescu” Slatina. Profesor de matematică, Graţiela Ludmila Popa uimeşte nu numai prin numeroasele rezultate şcolare obţinute de elevii pe care-i pregăteşte, ci şi cu alte activităţi în care excelează şi în care îi implică pe elevi. Obţine anual sute de premii la concursurile naţionale şi judeţene, iar la Olimpiada Naţională de Matematică a obţinut patru medalii de aur şi o calificare la Lotul Restrâns al României pentru Balcaniadă.

 „Matematica am făcut-o din pasiune, dar este şi o moştenire de familie, de la mama mea, cadru didactic. Secretul este să-ţi atragi elevii. Eu, fiind pasionată de multe lucruri, copiii vin ca un magnet după mine, fie că fac teatru, dansuri, artă decorativă, sport, cusături sau matematică. În fiecare clasă sunt copii talentaţi, noi trebuie doar să-i descoperim şi să le acordăm atenţie”, spune profesorul.

„Magnetul” de care ne vorbeşte profesorul i-a făcut pe elevii săi să descopere tainele matematicii, prin joc, şi să rezolve cu uşurinţă exerciţii din zeci de culegeri adunate de dascăl de la concursurile şi olimpiadele la care participă. Este prietenoasă la clasă, dar şi exigentă. La ora de matematică, fiecare este solicitat, iar cele mai dificile informaţii sunt explicate astfel încât toţi să le înţeleagă. A apelat la diverse trucuri care au făcut-o celebră în rândul micilor matematicieni, toţi cunoscând „teorema Papionului” (desenul semănând cu un papion), „teorema lui Zoro” (litera Z formată de intersecţia a două paralele cu o secantă) sau „teorema 30-60-90”, memorabilă băieţilor.Aceste metode de predare i-au adus mii de medalii şi premii.

Faţă-n faţă cu Richard Gere şi Nicolas Cage

Implicată în tot ceea ce înseamnă activitate artistică a elevilor săi, Graţiela Popa nu a omis nici lumea filmului pentru copii, venind astfel în contact cu renumiţi regizori, producători sau actori români şi străini. De cinci ani coordonatorul Juriului copiilor din cadrul Festivalul Internaţional de Film şi Carte pentru Copii „Dream Fest Slatina”, unde coordonează peste 200 de copii, profesorul slătinean i-a determinat pe elevi să privească peliculele de pe marele ecran cu alţi ochi, să le înţeleagă farmecul, mesajul. Astfel, juraţii de la Slatina au căpătat experienţă şi au ajuns peste hotare, unde părerea lor este ascultată de mari personalităţi ale filmului. Cu o echipă de câţiva elevi, profesoara de la „Eugen Ionescu” reprezintă din 2011 România la Festivalul Internaţional de Film pentru Copii şi Tineret „Giffoni”, Italia, cel mai mare din Europa, unde participă peste 3300 de copii, iar din 2013 delegaţia slătineană îşi spune cuvântul în cadrul Festivalului Internaţional de la Scopje, Macedonia.

„Copiii din juriu vizionează mai multe zile filmele alese pentru festivaluri destinate lor, ce prezintă lecţii de viaţă. Discută între ei, spun ce a înţeles fiecare, cum au perceput mesajul, ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, poartă discuţii cu actorii, cu realizatorii şi stabilesc un clasament al capodoperelor cinematografice, văzut prin ochii lor. I-am întâlnit pe Richard Gere, Nicolas Cage şi Hilary Swank, producătorul Claudio Gubitosi şi alţii.”, povesteşte profesorul.

Teatrul şcolar, un succes

Profesor la o şcoală care poartă numele marelui dramaturg slătinean Eugen Ionescu, Graţiela Popa nu a ratat oportunitatea ca unitatea şcolară să fie implicată şi în teatru. Împreună cu profesorii Gabriela Constantinescu şi Dana Pletoiu, pregăteşte elevii pentru concursurile de teatru şcolar, la nivelul unităţii funcţionând trupa „Karisma”. Iar succesele nu au rămas nebifate, micii actori câştigând premii la concursurile interjudeţene şi naţionale de la Slatina, Târgovişte şi Vâlcea.

Este profesor coordonator al Festivalului interjudeţean de Teatru Şcolar „Eugen Ionescu”, ajuns anul acesta la a V-a ediţie, iar în fiecare an, ca omagiu adus dramaturgului,  participă cu mândrie alături de elevii şcolii „la braţ cu teatrul prin oraş”, un marş pe străzile Slatinei, costumaţi în personaje ionesciene.

Şase expoziţii de goblen

A început să coase de la vârsta de patru ani, sub atenta îndrumare a mamei sale. „Tricotez, brodez, am urmat cursuri de croitorie. Prin anii ۥ92 – ۥ94, când nu stăteam prea bine cu banii, realizam hăinuţe pentru copii şi le băgam în consignaţii. Din 1985 am început să cos goblen, iar activitatea s-a transformat în pasiune. Inclusiv în concediu iau goblenul după mine. Am peste 50, însă nu le vând, nu mă pot desprinde de ele, sunt ca şi copiii mei. Preferatele mele sunt picturile după Nicolae Grigorescu, dar şi cele după pictorul rus Aivazovski”, ne dezvăluie artista.
Ţesăturile sale artistice au fost prezentate în şase expoziţii la Slatina şi Craiova, ultimul vernisaj având loc pe 26 septembrie la Galeria Artis a Muzeului Judeţean Olt. Elevii săi i-au admirat cusăturile, mulţi arătându-şi intenţia de a învăţa această artă în cadrul Săptămânii Altfel.

Idei multe, activităţi variate

Fire artistică, profesoara a studiat vioara de la vârsta de şase ani şi îi încurajează şi pe elevi să compună versuri şi să asculte muzică. Baschetbalistă din clasa a VI-a, activând 12 ani la un club craiovean, Graţiela Popa se implică şi în activitatea sportivă. Iar activităţile extraşcolare pe care le coordonează sunt variate şi numeroase. Fie că organizează o paradă în şcoală de costume populare naţionale sau internaţionale, de costume din materiale reciclabile, carnavalul de Moş Crăciun sau confecţionează căsuţe pentru păsări, orice activitate este tratată cu responsabilitate şi făcută din dragoste pentru copii.

„Idei am în permanenţă, dar nu pot pune totul în aplicare. Muncesc de la 7 dimineaţa şi până noaptea târziu. Dacă este pasiune, nu ştiu când trece timpul. Nu mă plâng că le fac, că nu mă pune nimeni, şi toate merg de la sine!”, spune profesorul. Iar cea mai mare răsplată este atunci când elevii săi au rezultate, participă cu plăcere şi îi declară „Doamna, vă iubim!”.