Prieteni mulți, prieteni vechi, oameni care i-au purtat și îi poartă și astăzi respect profund artistului Nicoale Truță s-au aflat la Galeria Artis unde, la orele prânzului, s-au depănat amintiri despre artist în cadrul unui dublu eveniment: vernisajul expoziției de artă plastică „Cobilița Curcubeu“ și lansarea volumului „Slove de curcubeu la margine de timp. Amintiri despre Nicolae Truță“.
Într-o zi la fel de agitată ca toate celelalte, când din nou nu ne-a ajuns timpul, prietenii și cunoscuții artistului Nicolae Truță s-au așezat, spre prânz, la vorbă la galeria Artis a Muzeului Județean Olt din Slatina. Și l-au vorbit, cum altfel, de bine. De fapt, de cum a fost și cum le-a umplut viața cu lucruri care merită evocate. Și de cum nu mai este, nici Nae Truță și nici mulți alți prieteni dragi lui și celor care-au rămas să le depene amintirile. Pentru că ei, „cavalerii mesei rotunde“, cum i-a numit amfitrionul întâlnirii de vineri, Laurențiu Guțică, și-au găsit o altă tabără de creație, în Cer.
Pictori, sculptori, oameni de litere, privitori împătimiți ai lumii lui Nicolae Truță, lumea la care toți visăm și la care ajungem în răstimpuri, admirându-i peisajele, portretele, schițele s-au oprit și s-au simțit ca odinioară, rememorând episoade, emoții, culori, expresii.
La mărturiile deja cuprinse între coperte de carte s-au adunat altele și altele, îndeajuns pentru volume viitoare. O bucurie colectivă la gândul că frumosul încă ne mai leagă, binele încă ne mai este far.
„Nicolae Truță nu are nevoie de această expoziție, Nicolae Truță nu are nevoie nici de această carte, noi avem nevoie stringentă de a ne regăsi pe noi înșine. (…) Bibliotecile și expozițiile se deschid la fiecare cântat din zori de zi al cocoșilor din Dobrețu“, i-a sensibilizat scriitorul Teodor Firescu pe participanți. Și în aceeași notă s-a vorbit despre mirificul Dobrețu, de pe șevalet și din versurile lui Nae Truță, despre frumusețea vremurilor în care bunul gust, empatia și prietenia făceau parte din felul de a fi.
Dorul de normalitate a fost emoția care a dominat întâlnirea. Sala Artis, plină ochi, a fost insula regăsirii de sine, prietenii lui Nae Truță, mai puțini, prin voia divină, decât altădată, poposind, pe rând, în tinerețe, în maturitate, în tabere de creație, în ateliere, în natură, în sala de clasă, în fața șevaletului, …, cu Nicolae Truță în suflet, ghidându-le pașii.