Patriarhul Daniel, procurorul-șef Nițu și fostul vicepremier Oprea, cercetați de DNA din motive de coloană oficială

292

Patriarhul Daniel, procurorul-șef Nițu și fostul vicepremier Oprea, cercetați de DNA din motive de coloană oficială

 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, procurorul-șef al României – Tiberiu Nițu și fostul vicepremier Gabriel Oprea sunt cercetați penal de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar în care se anchetează legalitatea folosirii repetate a dispozitivelor de însoțire în trafic. Dosarul are la bază două denunțuri, unul din partea unei persoane fizice și un altul înaintat de o organizație neguvernamentală, iar persoanele vizate ar fi cele amintite mai sus, conform informațiilor unor surse citate de Agerpres.

În plus, vicepremierul Gabriel Oprea are de dat explicații și în Parlament, unde în 9 noiembrie va trebui să ofere în fața colegilor parlamentari amănunte despre accidentul în care și-a pierdut viața polițistul Bogdan Gigină, cel care îi deschidea calea ministrului de Interne în coloana oficială.