Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu au ieşit de la audieri cu cătuşe la mâini. Ei au fost reţinuţi de procurori pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi judecătorilor cu propunerea de arest preventiv pentru 30 de zile. Ei sunt acuzaţi de omor şi vătămare corporală din culpă.

Printre zecile de persoane audiate de procurori în dosarul ,,Tragedia de la Colectiv” s-au aflat şi cei trei patroni. Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu. După ce au dat explicaţii, ei au fost puşi sub urmărire penală fiind acuzaţi de omor din culpă şi vătămare corporală din culpă deşi, iniţial, acuzaţiile aduse erau de omor din culpă.

Învinuirile aduse de procurori că ei au permis în club mai multe persoane decât capacitatea admisă, nu au asigurat măsurile de securitate impuse de organizarea de evenimente, folosirea de materiale uşor inflamabile cu bună ştiinţă crescând gradul de pericol.
Conform noului Cod Penal, pedeapsa maximă pentru ucidere din culpă este de şapte ani de închisoare, fiind vorba de victime multiple. Pedeapsa pentru noua încadrare a primilor vinovaţi pentru tragedie este mult mai blândă decât cea prevăzută în cazul omorului calificat, care se pedepseşte cu închisoare între 15 și 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi sau detențiune pe viață
.