32 de tineri au murit, iar alţi aproape 140 se zbat între viaţă şi moarte pe un pat de spital în urma tragediei din clubul Colectiv, iar guvernul demite un şef de agenţie care nu are nimic de-a face cu securitatea la incendii. O idioţenie mai mare ca asta chiar că nu putea să ne livreze Ponta. A făcut-o pentru că aşa ne crede.
În urma tragediei care a înmărmurit o ţară, premierul Victor Ponta a găsit vinovatul în persoana lui Marius Dunca, şeful ANPC. Motivul: deşi s-a prezentat la club pentru a verifica o sesizare cu privire la preţurile practicate, nu a putut face controlul.
Dunca a explicat public faptul că a înmânat o invitaţie la sediul ANPC unei persoane găsite la club, dar pentru a verifica sesizarea cu privire la diferenţa de preţ. Potrivit acestuia, chiar dacă patronii ar fi fost găsiţi şi controlul efectuat, lucrurile nu s-ar fi schimbat pentru că siguranţa la incendii intră în atribuţiile altor instituţii.
,,Chiar dacă am fi constatat că, spre exemplu, constatam că un stingător avea termenul de valabilitate expirat, nu am fi putut interveni, ci doar sesiza autorităţilor competente”, a spus fostul şef al ANPC.
,,Noi cerem certificat constatator prin care ne spune codul CAEN şi în ce domeniu are autorizaţie de funcţionare”, a spus Dunca.
El a precizat că a aflat de demiterea sa de la TV, după ce decizia fusese publicată în Monitorul Oficial. În locul lui Dunca, Ponta l-a numit la şefia ANPC pe Bogdan Pandelică.