S-a schimbat schimbarea… Avem iar autostradă!

46

Necesitatea unei autostrăzi care să facă legătură între Craiova și Pitești a dat naștere de multe la cotroverse, indiferent de ce miniștri se aflau la trasporturi sau alte ministere implicate în masterplanul construcției de autostrăzi în România. Inițial s-a hotărât construcția unei autostrăzi, care să treacă și prin Slatina, apoi s-a ajuns la concluzia că e mai bine cu un drum expres, că vorba fostului ministru Dan Șova – diferența dintre o autostradă și un drum expres e doar de un metru lățime.

Ieri, vicepremierul Liviu Dragnea a declar atât la Craiova cât și la Slatina că până la urmă legătura dintre Cetatea Băniei și Pitește se va face printr-o autostradă, deci am revenit de unde am plecat. Dar nu va fi orice autostradă, ci una realizată de fapt tot pe studiul de fezabilitate făcut pentru un drum expres.

„Există un studiu de fezabilitate pentru un drum expres Craiova – Pitești, dar el este trunchi principal în proiectul de autostradă, care este un drum expres extins. Vestea importantă pentru Craiova, Pitești și Slatina este că va fi autostradă Craiova – Slatina – Pitești, realizat pe baza unui studiu de fezabilitate, care pleacă de la studiul de fezabilitate al drumului expres. Această autostradă este cuprinsă în Masterplanul prezentat zilele trecute, este un angajament pe care ni l-am luat și pe care îl vom duce la îndeplinire. Nu o să avem nici probleme cu finanțarea pentru că ministrul Bugetului e de aici. Asta nu înseamnă că trebuie să facă lucruri în plus, dar sunt sigur că nu va pune piedici astfel în cel mai scurt timp să înceapă procedurile de achiziție, de proiectare și de execuție”, a declarat la Slatina Liviu Dragnea.