Cătălin Davidescu își poate pierde mandatul

157

Primarul de la Scornicești își poate pierde mandatul după ce Curtea Supremă de Justiție a respins recursul lui Cătălin Davidescu privind starea sa de incompatibilitate. Agenția Națională de Integritate a constat în 2011 că primarul de la Scornicești s-a aflat timp de șase luni în stare de imcompatibilitate pentru a că a deținut în același timp și funcția de director al Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială Olt, în perioada 25 mai – 30 noiembrie 2009, a fost și consilier local la Scornicești (iunie 2008-iunie 2010), dar avea și calitatea de administrator în cadrul SC Loctrans SA Slatina. Curtea Supremă a luat această decizie după ce înainte și Curtea de Apel București s-a pronunțat în sensul pierderii de către Cătălin Davidescu a mandatului de primar.

Legea prevede că  funcţionarii publici nu pot deţine alte funcții și nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice și în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată. Primarul de la Scornicești a contestat decizia ANI, precizând că în perioada la care se face referire nu avea calitatea de functionar public, ci ocupa funcţia de director al fostei Direcţii a Muncii în baza unui contract de management, iar dosarul său a ajuns inițial la Tribunalul București care și-a declinat competența spre Curtea de Apel București, care a dat câștig de cauză Agenției naționale de Integritatem în 2012, la această decizie Cătălin Davidescu făcând recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție care, vineri 26 septembrie s-a pronunțat în sensul respingerii recursului

„Din punctul meu de vedere, această decizie a ÎCCJ nu înseamnă că îmi voi pierde mandatul. Votul cetăţeanului nu poate fi anulat de nici o instanţă, cu atât mai mult cu cât ne putem raporta la cazul Mircea Diaconu”, a declarat Cătălin Davidescu.