Secretarul general al PMP, în vizită de lucru la Slatina

56

Cristian Petrescu, fostul ministru al Tineretului și Sportului în Guvernul Ungureanu și în prezent secretar general al Partidului Mișcarea Populară, s-a aflat astăzi pentru câteva ore într-o vizită de lucru în județul Olt, motivul declarat al acestuia fiind evaluarea organizației județene și pregătirea strategiei pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. Alături de președintele PMP Olt, Marian Vasile, și prim-vicepreședintele Marin Bobeș, acesta a avut și întâlniri cu membrii partidului din județ, la Slatina și Caracal.

După 17 ani în slujba Partidului Democrat Liberal, Cristian Petrescu a trecut în vara anului trecut la Partidul Mișcarea Populară, ocupând în prezent funcția de secretar general. În această calitate Cristian Petrescu s-a aflat astăzi la Slatina pentru o evaluare a organizației de la Olt și pentru a se întâlni cu membrii și simpatizanții acestui partid din județ, în încercarea de a pune la punct o strategie de campanie pentru alegerile prezidențiale din noiembrie care să mai reducă din avântul pesedist. Secretarul general al PMP crede că e timpul ca oltenii să-și dea seama că Elena Udrea este cel mai bun candidat din cei înscriși în cursa pentru Cotroceni și că e momentul să voteze o femeie pentru cea mai importantă funcție în stat.

„Elena Udrea este singurul candidat care a dovedit că poate să facă treabă. Sperăm caoltenii să-și dea seama că trebuie să voteze o femeie, Elena Udrea este cel mai bun candidat dintre cei care au intrat în cursa alegerilor prezidențiale. N-o putem compara pe Elena Udrea cu Klaus Iohannis pentru că nu poți compara experiența unui ministru cu activitatea unui primar. Vizita de astăzi este mai mult una tehnică, de evaluare a organizației de la Olt și de pregătire a campaniei electorale. Oltul este un județ vișiniu, nu mai este roșu, din cauza nenorocirilor făcute de cei de la PSD. Noi nu avem aparatul de lucru al celor de la PSD Olt, dar vom încerca, la fel ca și în celelalte județe acaparate de PSD, să limităm cât mai mult fraudarea alegerilor. Noi nu știm să furăm ca alții…”, a declarat secretarul general al PMP, Cristian Petrescu, cel care nu neagă o posibilă colaborare a partidului pe care-l reprezintă cu PDL după alegerile prezidențiale. „Este posibil să avem o colaborare cu PDL după alegeri. Noi nu am avut niciodată vreo problemă cu activul PDL, ci numai cu conducerea și, trebuie să recunosc, că alianța PDL cu PNL este una împotriva firii”.

Președintele PMP Olt, Marian Vasile, a precizat și el că Elena Udrea este cea mai bună soluție pentru România, dar nu a ratat ocazia nici să arunce săgeți înspre PSD și candidatul social-democraților pentru Cotroceni, Victor Ponta. „Sunt convins că Elena udrea merită și va ajunge președintele României. Noi am strâns la Olt peste nouă mii de semnături de susținere, pe bune, nu ca cei de la PSD care constrâng prin diverse forme oamenii să semneze. Sper ca oltenii să înțeleagă că suntem un județ sărăc și asta din cauza conducerii proaste pe care am avut-o din partea PSD Olt. În ceea ce-l privește pe Victor Ponta și felul în care și-a lansat candidatura nu pot decât să apreciez că se apropie tot mai mult de esența comunismului. El a promis că nu va candida la președinția României până nu va începe proiectul Autostrăzii Sudului, unul foarte important pentru noi și pentru această parte a țării. Elena Udrea a susținut și a finanțat investiții majore în județul nostru, în perioada cât a fost ministrul Dezvoltării în Olt ajungând peste 120 milioane de euro. Să nu uităm de străzile modernizate, de modernizarea spitalului și de blocurile ce au fost reabilitate în Slatina cât Elena Udrea se afla la MDRT”, a mai spus Marian Vasile.

Cât privește targhetul stabilit de pemepiștii olteni pentru alegerile din noiembrie, acesta este unul destul de ridicat având în vedere rezultatele de la europarlamentare. Prim-vicepreședintele PMP Olt, Marin Bobeș, a declarat că se speră ca la alegerile prezidențiale PMP să obțină 25%, față 7% cât a luat partidul la precedentele alegeri de anul acesta.