Foști membri PMP Slatina înregimentați de PDL Olt

65

Marian Căruntu, fostul președinte al PMP Slatina, alături de câteva sute de foști membri ai acestei organizații s-au alăturat celor de la PDL Olt. Așadar, Marian Căruntu nu a venit cu mâna goală, dar a primit și ceva la schimb. Într-o conferință de presă, președintele PDL Olt, Siminica Mirea, a anunțat că Marian Căruntu va ocupa un loc de vicepreședinte în Biroul Permanent Județean, dar va ocupa și funcția de prim-vicepreședinte al PDL Slatina. Printre cei care au ales să părăsească partidul lui Traian Băsescu și să se alăture democrat liberalilor olteni se află și Cornel Popescu, numit secretar general în BPJ, dar primind și funcția de vicepreședinte al PDL Slatina, la fel ca și Luciana Joian, Mihai Nuța și Sorin Costescu. Funcțiile date de PDL foștilor pmp-iști nu s-au oprit aici, Andreea Asan, Bebe Cristian Constantin, Daniel Zamfir, George Iancu și Andreea Șerban fiind desemnați și ei secretari executivi. Potrivit afirmațiilor liderului PDL Olt, cei care până la sosirea lui Marian Căruntu și echipa sa ocupau acestei funcții nu au fost înlăturați, aceștia și-au dat… demisia (!).

Proaspătul prim-vicepreședinte al PDL Slatina, Marian Căruntu, a precizat la conferința de prezentare a noilor achiziții democrat/liberale, că din cei 280 membri ai PMP Slatina, aproximativ 200 de persoane sau alăturat sau se vor alătura zilele următoare proiectului PDL Olt. Înlăturat de la conducerea PMP Slatina de către liderul organizației de la Olt a Mișcării Populare, Marian Vasile, Căruntu a declarat că a ales să intre în PDL pentru a pune umărul la unificarea dreptei în cadrul Alianței Creștin Liberale.

„Domnul Căruntu a demonstrat pe scena politică a județului Olt că este o persoană care poate aduce electoratul la vot, o persoană care a obținut la alegerile europarlamentare un scor de 10% pentru PMP Slatina, în condițiile în care a preluat organizația de la zero. Ne bucurăm că împreună cu echipa dumnealui a decis să vină alături de noi. Sperăm că împreună vom face un scor foarte bun la următoarele alegeri, prezidenţiale şi nu numai”, a declarat Siminica Mirea.

„Vin cu mare speranță în acest partid. Eu am intrat în PMP pentru că s-a promis că va unifica dreapta, acesta fiind țelul meu când am intrat în politică și mi-l mențin. Dorim ca prin Alianța Creștin Liberală să putem crea o forță de luat în seamă. Slatina nu este un oraş roşu. Împreună cu echipa sper să facem o surpriză majoră şi la alegeri să obţinem, la Slatina, un scor cu cel puţin 10% peste cel de la nivel județean”, a precizat și Marian Căruntu.

Președintele PDL Olt, Siminica Mirea, a făcut precizări și în ceea ce privește alte formațiuni politice care s-ar alătura în alianța dreptei. Discuțiile cu cei de la IRL, formațiune condusă de Marian Florescu, se pare că au ajuns într-un impas, asta pentru că au cerut prea multe funcții – una de prim-vicepreşedinte, patru de vicepreşedinte, o funcţie de secretar general adjunct şi mai multe de secretari executivi. „La scorul pe care PNȚCD la obținut la alegeri, adică 0,43%, ar trebuie să le dăm cel mult o funcție, și nici aceea completă”, a precizat Siminica Mirea. Nu la fel au stat lucrurile cu cei de la Forța Civică Olt, președintelui Virgil Panduru oferindu-i-se deja o funcție de vicepreședinte în cadrul PDL Olt.