Sezonul transferurilor politice nu s-a încheiat

62

Partidele care alcătuiesc actuala Putere fac tot ce pot pentru a desfiinţa firava opoziţie. Atât PSD cât şi UNPR achiziţionează periodic aleşi liberali şi, odată cu ei, contabilizează noi voturi în dreptul candidatului lor la funcţia supremă în stat. Şi… szonul transferurilor politice nu s-a încheiat. Cel puţin la Olt, susţin surse demne de încredere.

Săptămâna trecută, un nou primar liberal a luat drumul… pribegiei. Ilie Chitez, edilul de la Bobiceşti, a ieşit public, în cadrul unei conferinţe de presă, alături de prim-vicepreşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, şi a anunţat că susţine public candidatul social-democrat la scrutinul prezidenţial din noiembrie. Acesta a mai afirmat că astfel doreşte să-şi ţină promisiunile electorale făcute oamenilor din comuna pe care o păstoreşte. Deşi întrebat cu insistenţă referitor la ce are de reproşat conducerii PNL Olt sau celei centrale, Chitez a refuzat să ofere un răspuns.

„Eu sunt un administrator şi caut calea cea mai simplă, cea mai sigură pentru rezolvarea promisiunilor pe care le-am făcut oamenilor. Mă ataşez, azi, unei echipe care are succes, o echipă care promite să ducă la îndeplinire nişte obiective care au rămas aceleaşi în continuare şi pe care eu, ca administrator, trebuie să le duc la îndeplinire indiferent de încărcătura politică. Eu nu mi-am schimbat obiectivele, sunt aceleaşi ca cele ale USL. Sper că nu vă aşteptaţi de la mine să critic sau aşa ceva pentru că nu sunt genul”, a afirmat edilul de la Bobiceşti.

Ilie Chitez, edilul de la Bobiceşti, este al şaselea ales liberal „achiziţionat” de PSD Olt în ultimele luni după ruperea USL. Unii dintre ei şi-au declarat susţinerea faţă de PSD în mod public, pe alţii i-au anunţat social-democraţii ca fiind în ,,cea mai puternică echipă”. Până la acest ultim transfer au mai părăsit barca liberală: Radu Miltiade (Bucinişu), Dorel Iovancea (Grojdibodu), Ion Şofaru (Văleni), Dorel Alexe (Cungrea), Viorel Măgureanu (Ştefan cel Mare) şi Gicu Cranţă (Gura Padinii). În urma acestor transferuri,  PNL Olt se mai poate ,,încă” lăuda cu 17 de primari, iar PSD – 88 dintr-un total de 112 localităţi câte numără judeţul. Neoficial, numărul aleşilor liberali care vor trage la căruţa ,,modernizată” a noului PNL este mult mai mic.

Preşedintele interimar al PNL Olt, deputatul Gigel Sorinel Ştirbu, vicepreşedinte al partidului, şi-a exprimat public dezaprobarea faţă de metodele social-democraţilor de a-i ,,atrage” pe primarii liberali. Potrivit acestuia, noii social-demcoraţi, deşi tineri, stăpânesc foarte bine metodele ,,staliste” ale înaintaşilor.

,,Primarii noştri sunt supuşi unor presiuni incredibile. Sunt presiuni de tot felul. Asistăm la o perioadă în care instituţiile statului sunt puse să lucreze nu în beneficial statului ci al partidului aflat la putere-PSD. Primarii noştri sunt constrânşi financiar să li se alăture, sunt şatajaţi cu tot felul de chestii, se fac tot felul de presiuni asupra membrilor familiilor prin şefii instituţiilor unde sunt angajaţi aceştia sau directorii de deconcentrate, dacă ei au anumite afaceri. Eu îi înţeleg. Dacă se aşteaptă să procedăm ca până acum, luând decizia de a-i exclude din partid pe primarii care ies public şi susţin că li se alătură, se înşeală” a afirmat liderul liberal.

Alţi aleşi, urmaşi ai Brătienilor, au ales să fie de partea guvernanţilor alăturându-se UNPR, cel puţin la nivel declarativ şi de imagine. ,, La întâlnire au fost pe lângă primarii noştri din partid şi câţiva primari liberali, dar şi alţi aleşi de la alte formaţiuni politice. Cu toţii au decis să pună umărul în campania electorală pentru a scoate la nivel de judeţ un scor cât mai bun”, ne-a mărturisit unul dintre liderii locali ai UNPR. Şi trebuie să-i credem pentru că, doar astfel se explică prezenţa unor primari liberali la întâlnirea respectivă, la care a luat parte, alături de şeful organizaţiei UNPR Olt, senatorul Ion Toma, şi preşedintele partidului Gabriel Oprea.