PNL şi PDL şi-au dat mâna

82

PDL şi PNL au statuat, în cadrul congreselor de la finele sămtămânii trecute, alianţa cu care vor intră în alegerile prezidenţiale, dar şi criteriile care vor sta la baza fuziunii de anul viitor. Pentru actuala opoziţie, obiectivul principal îl reprezintă câştigarea alegerilor din noiembrie şi schimbarea arhitecturii politice începând cu anul 2016. S-a decis, în cadrul congreselor reunite ale PDL şi PNL efectuarea unor sondaje în urma cărora să fie desemnat candidatul la prezidenţiale. Varianta candidaturii lui Klaus Iohannis pentru Cotroceni, din partea Aliantei Creştin Liberale PNL-PDL, este tot mai sigură, chiar dacă mai marii democrat-liberali îl susţin în continuare pe Cătălin Predoiu, iar Monica Macovei se dorea şi ea intrată în  ,,cursa prezidenţială”.

Numele celui care va reprezenta Alianţa Creştin Liberală în cursa pentru Cotroceni va fi anunţat, susţin surse din interiorul celor două partide, pe 5 august. Până atunci, se lucrează intens la echipa de campanie a prezidenţiabilului dreptei care se pare că va fi condusă de Vasile Blaga.

Liderii liberalilor şi democrat-liberalilor au susţinut că în alegerile de la finele anului că vor intra ca o alianţă  pentru că nu mai au timp de fuziune. Alianţa va fi reprezentată pe buletinele de vot cu un semn electoral care reuneşte actualele însemne ale celor două formaţiuni politice, cu acronimul ACL deasupra.

Cât priveşte conducerea, aceasta va fi paritară.

Proiectului de Statut negociat de echipele PNL şi PDL, prevede ca fuziunea celor două partide să se facă în doi paşi: de la 1 ianuarie 2015 – un partid cu doi preşedinţi, iar din 2017, conducere unică aleasă în congresul viitorului partid – PNL.

După congresele reunite ale PDL şi PNL de la Bucureşti a avut loc şi reuniunea regională a reprezentanţilor celor două structuri politice din judeţele Olteniei.

Prima ieşire la rampă a preşedinţilor Siminica Mirea-PDL Olt şi Gigel Ştirbu-PNL Olt va avea loc în aceste zile, o conferinţă de presă fiind deja anunţată. La întâlnirea cu ziariştii din media locală cei doi şefi ai democrat-liberalilor şi liberalilor din judeţ vor face publice mai multe amănunte despre ce planuri au pentru viitor, cine şi de ce se va ocupa în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.