Zilele trecute, oamenii legii au poposit la Alro Slatina, înarmaţi cu un mandat de percheziţie. Potrivit anchetatorilor, societatea ar fi implicată de anumite persoane din echipa de management într-un caz de evaziune fiscală. Oamenii legii au ridicat cu ocazia percheziţiei documente ce au legătură cu achiziţionarea de metale înalt aliate din străinătate, de la o grupare infracţională. Prejudiciul cauzat bugetului de stat în urma activităţilor comerciale ilicite în care a fost implicat combinatul slătinean, dar şi cel de la Zalău se ridică, susţin sursele judiciare, la peste şase milioane de euro. Concomitent cu verificările făcute la cele două societăţi, achetatorii au descins la alte 34 de locaţii din Ilfov, Argeş, Iaşi şi Teleorman.
Mascaţii au descins în birouri…
Percheziţii efectuate zilele trecute de oamenii legii la zeci de locaţii din mai multe judeţe dar şi municipiul Slatina au fost dispuse într-un dosar penal instrumentat de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Conform unui comunicat de presă, membrii grupării infracţionale vizaţi de anchetatori sunt suspectaţi că au cumpărat metale din străinătate şi le-ar fi vândut combinatelor Alro Slatina şi Silcotub Zalău, prin intermediul unor firme fantomă. Din locaţiile verificate, anchetatorii au ridicat documente şi au pus în executare mai multe mandate de aducere a unor persoane la audieri. Conform unor informaţii din interiorul Alro Slatina, anchetatorii au ridicat de la societate mai multe acte contabile.
Oamenii legii susţin că, pentru a-şi descărca stocul de marfă achiziţionat fictiv de la firmele fantomă, membrii reţelei au făcut livrări fictive către societăţi comerciale din Bulgaria, controlate de ei prin intermediul unor interpuşi. Pentru ascunderea activităţilor ilicite, persoanele în cauză au cesionat fictiv părţile sociale deţinute la societăţile comerciale folosite în activităţile infracţionale şi au distrus documentele contabile.
Curaţi ca lacrima
Conducerea Alro Slatina neagă implicarea societăţii în afaceri ilicite cu metale îmbunătăţite superior, care ar fi condus la prejudicierea bugetului de stat. Firma şi cei care o conduc sunt… curaţi ca lacrima. Printr-un comunicat de presă, mai marii uzinei slătinene invocă în acest sens prevederile Codului etic, impus angajaţilor firmei. Potrivit punctului de vedere al mai marilor firmei, persoanele angajate ale Alro Slatina, al căror nume este invocat în această cauză, au statutul de martori, nefiind acuzate în vreun fel.
Înainte de a transmite unor instituţii mass-media acest comuncat de presă, şefii de la Alro au dat dispoziţie angajaţilor de la pază să facă tot ce le stă în putere pentru a-i îndepărta pe ziarişti din zonă. Tocmai atitudinea acestora a atras atenţia ziariştilor cu privire la implicarea firmei în cazul instrumentat de procurorii de la Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi care vizează prejudicierea bugetului de stat cu peste şase milioane de euro.
Trecutul Alro şi oamenii legii
Afacerea amintită mai sus nu este singura la care s-a făcut referire zilele trecute, cu conotaţii negative asupra combinatului slătinean. Numele Alro a fost pomenit, tot cu iz penal, şi de către procurorul Iacobescu. El a făcut referire la nişte interceptări din care reiese că Alro ar fi obţinut energie electrică subvenţionată după ce ar fi ,,cotizat” cu milioane de euro la ,,bunăstarea” unor politicieni aflaţi în preajma preşedintelui Traian Băsescu, invocate fiind, printre altele, numele celor doi foşti consilieri prezidenţiali Elena Udrea şi Theodor Stolojan.
Procurorul slătinean, pensionat între timp, a făcut referire la unele interceptări în care apar persoane de la vârful Alro. Acuzaţii la adresa şefilor combinatului de la Slatina, dar şi a unor politicieni de top au adus, cu ani în urmă, şi procurorii Ciprian Anastasiu şi Angela Ciurea.
Şpagă la nivel înalt
Printre numele pe care, în afacerea ,,Energie pentru Alro”, se ceruse în urmă cu opt ani, mandat de ascultare se găsesc: Stamen Stancev, Vadim Beniatov, Valeri Krasnov, Vasin Beniatov, Vitaly Maskitskiy, Codruţ Sereş, alături de, surpriza de proporţii, Theodor Stolojan, a cărui soţie a avut un rol important şi în privatizarea combinatului slătinean, actualmente europarlamentar PDL, la vremea respectivă consilier pe probleme economice al preşedintelui Băsescu, Attila Verestoy, senator UDMR, Elena Udrea, acum deputat PMP, pe atunci şefa administraţiei prezidenţiale, Dan Voiculescu, fost senator PC – PSD, Dorin Cocoş, om de afaceri din grupul Golden Blitz- amicii preşedintelui Băsescu, şi Bogdan Chireac, jurnalist influent.
Ultimii 6 erau folosiţi, conform afirmaţiilor procurorilor Angela Ciurea şi Ciprian Nastasiu, ca agenţi de influenţă pentru Marco Grup şi ALRO Slatina.
Cine şi ce sume au încasat pentru serviciul prestat, doar şefii serviciilor secrete ştiu. Din interceptările făcute publice în urma scandalului prin care celor doi procurori li s-a interzis să se mai ocupe de caz, e vorba de milioane de euro. Beneficiul Alro, în urma semnării contractului de energie iefină, este însă de cel puţin 20 de ori mai mare.