Senatorul de Olt, Darius Vâlcov, a fost cooptat în echipa de campanie a premierului Victor Ponta pentru scrutinul prezidenţial de la finele anului. Dezvăluirea nu a fost făcută de demnitarul oltean, ci de liderul social-democraţilor din judeţ, Paul Stănescu. Deocadată nu avem informaţii cu privire la ,,sectorul” de care va răspunde în campanie fostul primar al Slatinei, cert este, însă, că acesta ar putea să echilibreze balanţa după ce cooptarea lui Dan Şova a făcut să ne îndoim de o eficienţă câştigătoare a acesteia.
Vâlcov cunoaşte bine electoratul şi ştie ce l-ar putea face să aibă încredere în Ponta şi să-i dea votul pentru a ajunge la Palatul Cotroceni. În condiţiile în care Victor Ponta ar câştiga cea mai importantă bătălie electorală, uşa Guvernului s-ar deschide larg pentru fostul primar slătinean, îndeplinindu-i-se astfel cea mai mare dorinţă.