Există în Olt, ca mai peste tot în ţară, localităţi în care oamenii mai ,,să curgă prin mâinile” lor esenţa E-ului nostru ca naţie. Ne arată rădăcinile permanent pentru a nu uita de unde ne tragem seva şi de ce, în esenţă, suntem frumoşi dar şi aspri la mânie precum elementele care ne definesc: cămaşa ţărănească şi rogojina oltenească.
Ia, simbolul românismului
Cămaşa ţărănescă de la Cezieni, ia românească, poate reprezentă oricând, fără gram de îndoială, cel mai frumos brand pe care l-ar putea avea România. Nimic nu ne descrie, pe noi românii, mai bine decât rezultatele muncii de peste iarnă a femeilor din mica aşezare oltenească. Ce poate fi mai meticulos decât să aşezi muscă lângă muscă pentru a da sens arniciului pe bucata albă de pânză? Ce poate fi mai simbolic decât reprezentarea vieţii prin ordinea însemnelor cusute în ia lucrată de femeile de aici? Există oare spectacol mai frumos decât opera ce iese din mâinile acestor femei? Şi multe astfel de întrebări al căror răspuns este singular pot fi puse.
Cel mai mulţi dintre noi, cei ce trăim în preajma acestor femei care nu ne lasă să uită cine suntem, ignoră clipele în care să mediteze la simbolistica iei cusute la Cezieni. Străinii nu o fac. Dovadă stau preţurile pe care le oferă pe o ie autentică, făcută de mâinile dibace ale femeilor de la sat. Despre ce ar trebui să reprezinte cămaşa tărănească, pe care o purtau înaintaşii noştri la zi de sărbătoare, nu au uitat nici autorităţile locale din Cezieni. Doar astfel se explică eforturile uriaşe pe care le fac pentru a putea organiza an de an Sărbătoarea iei, ajunsă, iată, la a XXX-a ediţie.
Povestea acestei sărbători este, din fericire, una frumoasă al cărei sfârşit sperăm să fie unul fericit. Ea începe cu multe secole în urmă, atunci când principesa Brâncoveanu, vrând să ajute copiii orfani, le-a îndemnat pe tinere să coase costume populare pe timp de iarnă şi să le arate lumii în a treia zi de Paşte. Atunci când principesa le premia pe cele mai frumoase.
Continuarea acestei poveşti a iei de la Cezieni până astăzi nu a fost tot timpul la fel de frumos precum a început, chiar dacă a rămas extrem de interesantă datorită povestioarelor care se ascund în fiecare costum popular cusut de femeile din sat. Importante nu sunt momentele de cumpănă, ci faptul că ele au fost învinse, iar sărbătoarea o trăim an de an, şi acum, cu aceiaşi emoţie şi bucurie. Pentru a nu uita ce ne reprezintă şi de ce trebuie să nu lăsăm să piară acest simbol românesc, autorităţile locale au decis să includă în programul sărbătorii care urmează, pe lângă concurs şi hora iilor şi un simpozion la care să participe specialişti din domeniu. Oameni care ştiu să ne spună pe ce drum au luat-o cele mai importante tradiţii româneşti şi ce ar trebui să facem şi cum pentru a nu le pierde şi a orbecăi după energiile care ne permit să rămânem tot noi, aşa cum suntem.
Cea de a XXX-a ediţie a acestei frumoase sărbători se va desfăşura pe durata a două zile, la finele acestei săptămâni.
,,Având în vedere că este o ediţie jubiliară, am hotărât ca ea să dureze două zile. Vor fi două zile în care ia românească, însufleţită de soliştii de muzică populară şi dansatori, să bucure sufletele celor care nu uită că veşnicia s-a născut la sat”, a afirmat Dănuţ Guşatu, primarul comunei Cezieni, omul care a reuşit cu eforturi uneori supraomeneşti să ducă mai departe prin această manifestare, respectul faţă esenţa românismului.
Spiritul oltenesc, înscris pe rogojini
Alături de râul căruia îi poartă numele, de ia lucrată la Cezieni, lanurile de grâu, întâlnite la tot pasul şi prazul, considerată monedă locală pe vremuri, pe emblema judeţului ar trebui să mai apară ceva: rogojina. Ea va râmâne drept una dintre emblemele acestei părţi de ţară, chiar dacă şi-a pierdut utilitatea de altădată. Atâta vreme cât vor mai exista oameni care să ducă mai departe acest meşteşug, spiritul oltenesc va trăi şi va impresiona pe oricine va dori să-l cunoască.
Aspre precum mâinile ţăranilor din această parte de ţară, dure precum le-a fost viaţa oamenilor de aici şi frumoase în ciuda simplităţii, rogojinile se încăpăţânează să existe. O fac cu ajutorul unor oameni pentru care au reprezentat mai mult decât ceea ce sunt: nişte obiecte utile confecţionate din papură. Şi, nu sunt puţini. Zeci de localnici doar din comuna Călui mai fac şi astăzi tradiţionalele rogojini, emblematice pentru Oltenia. Nu mai fac la fel de multe ca pe vremuri şi nici nu-şi mai pot duce viaţa din ceea ce câştigă de pe urma vânzării lor, dar continuă să ne arate adevăratul drum spre rădăcinile noastre.
,,Pe vremuri mergeam la CAP şi ne da papură. O aduceau, atunci, din Deltă. Noi o puneam la uscat după care ne apucam să facem rogojinile. Atunci făceam sute de rogojini pe lună şi le predam la CAP în schimbul bucatelor… porumb, grâu… ca să avem ce da la păsări şi animale. Nu aveam voie să facem rogojini şi să mergem cu ele din sat în sat ca să le vindem. Acum lucrăm pe comandă. Astă iarnă am avut vreo 2-3 comenzi. Atât!”, ne-a declarat Elena Arapu, una dintre femeile care mai fac şi astăzi rogojini.
Oamenii nu le mai caută ca altădată pentru a le folosi pe post de covor, în casă, sau de saltea pe pat. Acum sunt comandate meşterilor pentru a împodobi localurile cu specific tradiţional sau a întări anumite adăposturi provizorii făcute la câmp de cultivatorii de legume.
Piererea utilităţii extinse de odinioară a condus la scăderea vânzărilor în special în ţară. Mulţi dintre cei care le comandă o fac pentru a le duce în străinătate unde sunt la mare căutare. Dacă în ţară preţul nu sare de 25 lei, în afară se vând şi cu de cinci ori mai mult.
Speriaţi de semnalele care arată că acest meşteşug specific Olteniei este pe cale de dispariţie, autorităţile au decis să le insufle copiilor tainele lui. Cei mici s-au arătat extrem de încântaţi şi chiar destul de talentaţi în a meşteri rogojini din papura adusă cu destul de mult efort.
,,La After School, am rezervat anumite ore pentru a-i iniţia pe copii în meşteşugurile tradiţionale zonei noastre. Au fost extrem de încântaţi pentru că de la o oră la alta numărul celor care au vrut să participe a fost mai mare. Din păcate nu putem să-i oprim pe toţii pentru că programul are un număr limitat de locuri şi el este dedicat în special copiilor din familii defavorizate”, ne-a declarat directoarea şcolii din localitate.
Mai marii administraţiei locale îşi doresc să acceseze fondri europene şi să vină astfel în sprijinul meşterilor din sat care îşi mai rezervă din timpul lor ducerii mai departe a meşteşugului confecţionării rogojinilor. Cu un pic de ajutor din parte şefilor de la judeţ, visul lor ar putea devini realitatea şi la Călui, cei ce doresc să se regăsească ca şi spirit, ar putea veni pentru a-şi reîncărca bateriile sufletului.