Plaja Olt, gata de inaugurare

70

Slătinenii, şi nu numai, se vor putea bucura, de la sfârşitul acestei luni, de Plaja Olt, municipalitatea făcând ultimele pregătiri pentru deschiderea sezonului estival. Privaţi câţiva ani de posibilitatea de a se desfăta pe o plajă, slătinenii vor putea în scurt timp să participe la inaugurarea unui proiect a cărui finalizare era aşteptată de mulţi dintre noi. Pregătirile sunt pe ultima sută de metri, cele două piscine sunt gata, au fost aduse umbreluţele şi sezlongurile, s-au montat duşurile, în momentul de faţă lucrându-se la ultimele finisaje.

Inaugurarea Plajei Olt face parte dintr-un proiect mult mai amplu, firma constructoare lucrând în paralel şi la realizarea a ceea ce se numeşte Club Nautic, întreg proiectul urmând să se finalizeze undeva la începutul anului viitor. Valoarea proiectului „Amenajare club nautic şi de agrement Plaja Olt” se ridică la peste 34 milioane lei, Primăria Slatina având o parte de cofinţare de 9,3 milioane lei.

Mai sunt doar câteva zile până ce slătinenii vor putea participa la inaugurarea Plajei Olt, firma constructoare şi municipalitatea realizând în momentul de faţă ultimele finisaje, astfel încât toată lumea să se bucure de nişte condiţii de primă clasă începând de sâmbătă, când este programată inaugurarea. Administraţia locală ne va întâmpina la inaugurare cu două piscine, umbreţuţe, şezlonguri, duşuri, un nisipi schimbat şi o parcare pentru cei care doresc să vină cu propriile maşini. Pentru ceilalţi, Primăria Slatina va pune la dispoziţie o linie de autobuz, astfel încât toată lumea să aibă un acces cât mai facil la Plaja Olt.

Săptămâna trecută primarul Minel Prina s-a aflat într-o inspecţie la Plaja Olt pentru a vedea cum se desfăşoară lucrările şi dacă acestea se vor finaliza la timp. Prina n-a inspectat doar lucrările obiectivului Plaja Olt, ci şi pe cele de la ceea ce va fi Clubul Nautic şi de Agrement, arătându-se mulţumit se stadiul lucrărilor.

„Sunt mulţumit de felul în care se lucrează şi mă bucur că putem să inaugurăm acest obiectiv la termenul pe care ni l-am propus. Ne dorim să-i primim pe cei care vor să vină la Plaja Olt în condiţii cât mai bune, de aceea ne-am asigurat şi că cetăţeanul va avea unde să-şi parcheze maşina, dar vom pune la dispoziţie şi o linie de autobuz întrucât plaja este la marginea oraşului iar noi trebuie să ne asigurăm că toţi slătinenii, şi nu numai, vor avea un acces cât mai facil la Plaja Olt. Cât priveşte Clubul Nautic şi de Agrement, aici lucrările sunt în plină desfăşurare, s-a făcut pontonul pentru hidrobiciclete şi canac-canoe, acestea urmând să ajungă undeva pe la mijlocul lunii viitoare. Până atunci se va lucra şi la pontonul de iole şi de vele pentru ca mai apoi să se realizeze şi pista pentru caiac-canoe”, a precizat primarul Minel Prina.

Întreg proiectul „Amenajare club nautic şi de agrement Plaja Olt” are în vedere modernizarea zonei de plajă, piscină, agrement, cu amplasament pe insula aparţinând terenului amenajabil, construirea de noi terenuri de sport-agrement, amenajarea unor parcaje pentru circa 150 de autoturisme, construirea unor centre fitness şi spa. Valoarea totală a proiectului se ridică la 34.264.953 lei, din care Primăria Slatina va cofinanţa cu suma de 9.383.03 lei.