Institutul Național al Patrimoniului și Muzeul Județean Olt demarează un proiect cultural, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), ce are drept scop păstrarea, promovarea și valorificarea patrimoniului brâncovenesc. Proiectul cultural, ce face aprte din aria „activităţi muzeale și activități privind promovarea culturii scrise: Muzee și colecții religioase. Tezaurul brâncovenesc și postbrâncovenesc de la Mănăstirile Hurezi și Brâncoveni”.
Institutul Național al Patrimoniului în parteneriat cu Mănăstirea Brâncoveni, Muzeul Judeţean Olt, Direcția Județeană de Cultură Olt, Școala cu clasele I-VIII “Voievod Brâncoveanu” Brâncoveni-Olt, Mănăstirea Hurezi, Muzeul Județean Vâlcea, Direcția Județeană de Cultură Vâlcea, Liceul Constantin Brâncoveanu Horezu colaborează la proiectul cultural destinat activităţilor muzeale si activității privind promovarea culturii scrise “Muzee și colecții religioase. Tezaurul brâncovenesc și postbrâncovenesc de la Mănăstirile Hurezi și Brâncoveni” cu finanţare nerambursabilă din partea AFCN.
Acest proiect cultural propus spre finanțare dorește printr-o serie de evenimente, să contribuie la păstrarea, promovarea şi valorificarea unei părți importante din patrimoniul mobil românesc religios de factură brâncovenească și postbrâncovenească, parte a patrimoniului cultural national în contextul anului omagial destinat sfinților martiri Brâncoveni, comemorării a trei secole de la asasinarea/decapitarea domnitorului Constantin Brâncoveanu, a celor 4 fii ai săi și ai ginerelui/sfetnicului, cărturarul Ienăchiță Văcărescu. Un pas important pentru realizarea dezideratului de cunoaștere, prezervare și promovare a patrimoniului mobil ecleziastic este acordarea unei atenții deosebite la două dintre cele mai importante muzee/colecții aparținând instituțiilor ecleziastice și punerea în valoare a acestui patrimoniu prin expoziții temporare/permanente.
„Acest proiectul își propune realizarea a două expoziții, una la Mănăstirea Hurezi, Horezu-Vâlcea în prima jumătate a lunii august (în strânsă legătură cu hramul Sf. Martiri Brâncoveni) și cealaltă la Mănăstirea Brâncoveni din județul nostru în prima decadă a lunii noiembrie (în preajma hramului Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil). Ambele ansambluri monastice sunt monumente istorice de importanță națională, respectiv UNESCO – Hurezi; mănăstirea de la Brâncoveni reconstruită (1699-1704) și înfrumusețată în vremea principelui Brâncoveanu, iar mănăstirea Hurezi construită între 1690-1697, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Fiind un proiect destinat și educației culturale, cunoașterii, păstrării, promovării și valorificării culturale a patrimoniului religios de către tineri am luat ca parteneri și cele două instituții de învățământ”, spune Laurențiu Guțică, directorul Muzeului Județean Olt.
Fiecare vernisaj va fi urmat de către o masă rotundă, la care vor fi invitați elevi și cadre didactice (școala generală din Brâncoveni, liceul din Horezu), reprezentanți ai instituțiilor culturale pe teritoriul cărora se află patrimoniul mobil și imobil de factură brâncovenească, specialiști, dar și reprezentanți ai Episcopiei Slatinei și Arhiepiscopiei Râmnicului, reprezentanți ai comunității și administrației locale, direcții județene de cultură, reprezentanți ai altor unități școlare din județ, reprezentanți ai inspectoratelor școlare județene (Olt și Vâlcea), specialiști, public larg.
În cadrul proiectului, prima acțiune de anvergură, a fost concursul cu premii “Brâncoveanu și epoca sa”, susținut săptămâna trecută la Școala Voievod Brâncoveanu. Concursul, la care au participat 47 de elevi din clasele V-VIII, a fost organizat de Institutul Național al Patrimoniului împreună cu partenerii din județul Olt: Școala Voievod Brâncoveanu, Muzeul Județean, Direcția de Cultură – prin reprezentanții săi: manager proiect, istoric dr. Florentina Udrea (Manea), director prof. Radu Dima, director dr. Laurențiu Guțică-Florescu, inspector de specialitate ing. Gheorghe Iorga.
„La vernisajul și masa rotundă de la Hurezi vor participa elevi de la Școala “Voievod Brâncoveanu” din Brâncoveni care au participat la concurs, cadre didactice. La evenimentele ce vor avea loc la mănăstirea Brâncoveni va participa un grup mic de elevi de la Liceul Constantin Brâncoveanu din Horezu împreună cu profesori de la catedra de istorie/arte/religie”, a mai precizat Laurențiu Guțică.
Din echipa proiectului inițiat de INP fac parte dr. Florentina Udrea – analist-istoric, Direcția Programe, Proiecte, INP – manager proiect; dr. Dana Mihai – istoric-arheolog, Director Direcția Programe, Proiecte, INP – asistent manager proiect; dr. Dragoș Ungureanu – istoric, Direcția Evidența Patrimoniu Mobil, INP – responsabil documentare și inventariere; Ania Stan – etnograf, Direcția Evidența Patrimoniu Mobil, INP – responsabil documentare și inventariere; Codruț Onofrei – șef serviciu Patrimoniu digital, Direcția Evidența Patrimoniu Mobil, INP; Ciprian Sandu, arheolog, Direcția Programe, Proiecte, INP – realizare hărți, scanare fotografii.
Mănăstirea Brâncoveni
Începuturile vieţii monahale de la Brâncoveni se pierd în veacurile îndepărtate ale istoriei, mânăstirea fiind refăcută în 1494 de către boierii Craioveşti. Cel mai vechi document de atestare păstrat este un act de danie din 1583, hrisovul din 1508 de care face amintire marele savant Nicolae Iorga nemaifiind găsit.
În 1570 jupâniţa Calea, străbunica domnitorului Matei Basarab, construieşte pe locul actualului paraclis o bisericuţă de lemn. În urma vindecării cu apa izvorului din incinta mânăstirii, în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu, Matei Basarab împreună cu nepotul său Preda Brâncoveanu − bunicul Sfântului Constantin Brâncoveanu − refac mânăstirea între anii 1634-1640, construind chiliile, turnul clopotniţă, casele şi beciurile domneşti, pictează ctitoria strămoşilor săi şi ridică ziduri de apărare, dând aşezământului un aspect de fortăreaţă.
Biserica mică, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a fost ridicată în anul 1700 şi a devenit ulterior bolniţă a mânăstirii. Aici s-au săvârşit slujbele religioase pentru monahii bolnavi şi răniţii de război adăpostiţi în vremuri grele pentru ţară. Pictura acesteia, o frescă în stil bizantin de o valoare inestimabilă, aflată în prezent în plin proces de restaurare, a fost realizată de meşterii Şcolii de la Hurezi, conduşi de artistul grec Constantinos.
De Brâncoveni, însă, s-a legat într-un mod cu totul special şi domnitorul Constantin Brâncoveanu, care şi-a petrecut vremea copilăriei şi a adolescenţei aici, în atmosfera specifică de rugăciune şi viaţă duhovnicească. În 1674, murind la Constantinopol Barbu, fratele său, acela a fost înmormântat aici. În 1688, doamna Stanca Brâncoveanu, mama domnitorului, reînhumează în pronaosul bisericii osemintele soţului său Papa (ucis la Bucureşti în anul 1655) şi ale lui Preda Brâncoveanu. După 44 de ani de văduvie curată, doamna Stanca adoarme întru Domnul la 66 de ani, aflându-şi şi ea odihna lângă Papa şi Preda Brâncoveanu, sub o frumoasă lespede de piatră cu stema familiei Cantacuzinilor − vulturul bicefal.
În amintirea celor dragi ai săi care odihnesc aici, Sfântul Constantin Brâncoveanu hotăreşte restaurarea mânăstirii. Fiii săi mai mari, Constantin şi Ştefan, au pus piatra de temelie a bisericii mari, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Construcţia acesteia a durat numai două luni, la 15 august 1699 fiind târnosită, deşi pictarea ei s-a încheiat abia în anul 1704.
După moartea mucenicească a domnitorului şi a fiilor săi, mânăstirea a fost supusă la grele încercări, fiind în mai multe rânduri ocupată de trupe străine şi prădată în timpul războaielor austro-turce şi ruso-turce. În anii 1721-1727 a fost tranformată în cazarmă austriacă, doamna Marica Brâncoveanu intervenind pe lângă împăratul habsburgic pentru eliberarea ei.
Avariată grav în urma cutremurului din 1837, biserica mare a fost parţial reclădită în anul 1842, sub stăreţia lui Teodosie din Trapezunt. După secularizarea averilor mânăstireşti din 1864 obştea se diminuează, în 1872 rămânând doar 4 vieţuitori. În 1876 a trecut la Domnul ultimul stareţ al mânăstirii, preotul Radu Şapcă din Celei, membru al Guvernului provizoriu de la Izlaz din 1848. Iniţial, acesta a fost înmormântat în partea de nord a bisericii, dar mai târziu osemintele i-au fost mutate în pridvor, unde i s-a ridicat şi o cruce mare de piatră. Către sfârşitul secolului al XIX-lea însă, viaţa de obşte în această mănăstire s-a stins, pentru a fi reluată abia în anul 1952, din păcate nu pentru mulţi ani. Tot atunci a fost adusă şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, îmbrăcată ulterior în argint.
Fericitul întru adormire Patriarh Iustinian s-a interesat îndeaproape de restaurarea mânăstirii, acordându-i un bogat sprijin material. Nemilosul decret 410 din 1959, însă, a avut repercusiuni şi asupra vieţii călugăreşti de aici, maicile fiind silite să părăsească mânăstirea, care apoi s-a transformat în azil. Tot atunci izvorul tămăduitor a fost mutat din faţa bisericii în afara incintei, aşa cum se vede până astăzi.
În anul 1975, Direcţia Monumentelor Istorice a început lucrările de refacere a caselor domneşti. Sfântul lăcaş s-a redeschis însă abia în anul 1985, ca mânăstire de maici, cu sprijinul Preasfinţitului Episcop Gherasim al Râmnicului, al Preasfinţitului Episcop Calinic al Argeşului şi al doamnei Elena Bărbulescu − sora preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Tot atunci, s-au executat ample lucrări de restaurare a chiliilor, a turnului clopotniţă, a caselor domneşti şi a bisericii mari. Sub îndrumarea d-lui prof. Traian Zorzoliu, în fostele case domneşti s-a amenajat muzeul mânăstirii, iar în lapidariumul aflat în fostele beciuri domneşti au fost aduse diverse piese provenite de la unele biserici şi mânăstiri demolate în Bucureşti de către regimul comunist.
Biserica mare a mânăstirii, construită în stil brâncovenesc, este în formă de cruce, cu pridvorul deschis, susţinut de opt coloane din piatră. Are o turlă pe naos (cea care a fost pe pronaos s-a dărâmat la cutremurul din 1837). Uşile masive, din lemn de stejar sculptat, cu o compoziţie minuţios compartimentată şi un modelaj bogat şi de mare rafinament, au fost sculptate de meşterul italian Giorgio Pesena Levin. Ancadramentele de la uşi şi ferestre alcătuiesc o adevărată dantelărie în piatră, închipuind frunze, flori şi ghirlande armonios echilibrate. Pisania are un registru ornamental sublim, cu motive vegetale. Pereţii exteriori, văruiţi în alb, sunt încinşi cu un brâu median, iar în partea superioară, aproape de streaşină, sunt înconjuraţi de trei rânduri de cărămizi aşezate pe muchie (dinţi de ferăstrău), încastrate în zid.
Astăzi mânăstirea are 36 de maici şi surori, stareţă este Maica Stavroforă Eufrosina Stanciu, iar slujitori sunt Ierom. Antonie Veselin şi Diac. Nectarie Veselin. (sursa Episcopia Slatinei și Romanaților)
