Recent s-a încheiat la Bucureşti o nouă ediţie a Campionatelor Europene de box feminin. Din lotul de 10 pugileste al României au făcut parte şi două slătienence, Luminiţa Turcin şi Marinela Florina Radu, ambele întorcându-se acasă cu câte o medalie. Romania a încheiat Campionatele Europene cu cinci medalii – un aur, un argint şi trei de bronz, ocupând în final locul trei pe naţiuni, după Rusia şi Bulgaria
Argint şi bronz
După ce Simona Sitar (64 kg) şi Cristiana Stancu (69 kg) s-au oprit în semifinale, rămânând cu medaliile de bronz, delegaţia României a sperat că va face „tripla” în finală prin Luminiţa Turcin, categoria +81 kg. Campioana europeană din 2009 a cedat însă la limită (scor 1-2) în faţa italiencei Flavia Severin, după un meci epuizant. „Am avut o durere la mâna dreaptă care nu mi-a permis să boxez aşa cum aş fi vrut. Nu pot să spun că mă bucur pentru această medalie, pentru mine contează numai aurul. Urmează să iau o decizie în ceea ce priveşte cariera mea”, a declarat Luminiţa Turcin (29 de ani)
Steluţa Duţă a obţinut al treilea titlu continental din palmares, după cele din 2006 şi 2007. Ea a câştigat titlul european la box impunându-se în finala categoriei 48 de kilograme în faţa sportivei bulgare Sevda Asenova. Tot sâmbătă, Marinela Radu, sportiva de la CSM Slatina, a pierdut finala categoriei 81 de kilograme, în faţa ucrainencei Lilia Durnieva, obţinând astfel medalia de argint. Florina Radu, dezavantajată de alonjă, a încercat mereu să se apropie de adversară şi să plaseze serii de lovituri, dar Durnieva a reuşit să păstreze distanţa şi să arunce lovituri directe care i-au adus victoria la puncte după 4 reprize de luptă la Sala Polivalentă.
Bulversată, eleva antrenorului Adrian Lăcătuş a coborât în trombă de pe ring, amânând discuţia cu reprezentanţii mass-media după festivitatea de premiere, programată după încheierea ultimul meci al galei finale.
In schimb, valorosul tehnician a declarat: “Florina a câştigat meciul la puncte, dar arbitrii n-au fost de acord, oferindu-i victoria ucrainencei. Care mai mult a alergat în ring, ferindu-se de loviturile Florinei. Nu e prima oară când cei care decid învingătorii la box înclină balanţa succesului îin ce direcţie vor, nu cum s-a petrecut lupta în ring. N-am zis nimic după ce Lăcrămioara Perijoc a fost declarată învinsă nemeritat acum câteva zile, dar acum s-a depăşit limita. Păcat de munca acestei fete de numai 17 ani, care face cunoştinţă destul de devreme cu nedreptăţile din lumea boxului“.
Florina a revenit de la festivitatea de premiere, cu ambiţia întipărită în vorbe. „Nu mă consider învinsă. Voi mai avea prilejul s-o întâlnesc, poate chiar la Mondialele din Coreea de Sud, de la toamnă sau anul viitor. Nu-mi va mai scăpa atunci. Vreau să fac o surpriză frumoasă la campionatele lumii. Publicul m-a făcut să am mai multă încredere în mine şi ţin să le mulţumesc celor care m-au susţinut”, a declarat Florina Radu.
România a încheiat Campionatele Europene cu cinci medalii: un aur, un argint şi trei de bronz. Pe locul trei al podiumului au urcat Simona Sitar (64 kg), Cristiana Stancu (69 kg) şi Luminiţa Turcin (+81 kg).
Se retrage?
Una dintre cele mai bune sportive din ţară, Luminiţa Turcin, a debutat în box în toamna anului 2001. Însă, până a ajunge să practice acest sport, Luminiţa Turcin a mai cochetat şi cu gimnastica, handbalul, karate, muzica şi pictura. Astfel a încercat să vadă în ce domeniu se acomodează cel mai bine şi cum să-şi pună în practică calităţile cu care a fost înzestrată. Deşi mulţi ar putea să spună că nu există nici o legătură între muzică, pictură şi box, Luminiţa Turcin a reuşit să le îmbine, atât cât i-a permis timpul, şi să dea naştere la ceva deosebit. Din păcate, în pictură nu a avut nici un sprijin în afara celui venit din partea părinţilor. Neavând cum să continue pe acest drum, Luminiţa Turcin s-a îndreptat spre un alt domeniu – boxul. Primul pas spre box l-a făcut, aşa cum am precizat mai sus, în urmă cu opt ani când, la insistenţele unei colege de clasă s-a hotărât să vină la antrenamentele conduse de Constantin Gălbenuşe, prin mâna căruia au trecut nenumărate valori ale boxului slătinean, naţional şi internaţional.
Prima impresie asupra boxului feminin nu i-a lăsat o senzaţie prea plăcută, motiv pentru care a venit la antrenamente doar o lună, după care s-a întors la pictură. După ceva timp de meditaţie şi condusă de curiozitate, Luminiţa a călcat din nou pragul Asociaţiei Sportive Aluminiu Alro Slatina. De data aceasta nu a mai renunţat, iar timpul a demonstrat că nu a greşit când a ales să facă pasul spre box. Aşa cum ne-a declarat, aceasta este şi ultima „staţie” pentru Luminiţa, ea fiind decisă să nu renunţe la box decât în momentul în care din punct de vedere fizic nu se mai poate face faţă competiţiilor de anvergură.
Deşi mulţi părinţi nu le-ar permite copiilor să practice acest sport, părinţii Luminiţei nu i-au pus nici o piedică şi au încurajat-o cum au ştiut ei mai bine. De fapt, părinţii au încurajat-o indiferent de sportul pe care l-a ales să-l practice şi indiferent de deciziile pe care le-a luat în viaţă, motiv pentru care Luminiţa le mulţumeşte acum pentru ceea ce au făcut pentru ea.
Acum, după aceste europene, Luminiţa Turcin se gândeşte la retragere. Nu se ştie dacă de acum s-au aşteaptă până la finalul anului, cert este la cei 29 ani pe care-i are Luminiţa se gândeşte să rămână doar cu activitatea de antrenor, alături de actualul său mentor şi antrenor la naţionala României, Constantin Gălbenuşe.