Pavel Chihaia s-a născut pe 23 aprilie 1922, la Corabia, şi este un autor, eseist, romancier, scriitor şi istoric de artă. La vârsta de patru ani, după decesul mamei sale, este adoptat de un unchi din Constanţa. Între anii 1941 şi 1945 urmează Facultatea de Litere în Bucureşti, apoi, până în 1948 lucrează ca impiegat la Direcţia Generală a Teatrelor. Prima sa piesă de teatru, La farmecul nopţii (1945), capătă Premiul Scriitorilor Tineri ai Fundaţiilor Regale, şi apare la Ed. Fundaţiilor Regale. Primul roman, Blocada (Ed. Cultura naţională 1947), prefaţat de Petre Comărnescu, îmbină farmecul peisajului dobrogean şi misterele portului Constanţa cu o viziune modernă, ale cărei orizonturi aparţin literaturii universale. După acest debut promiţător, persecuţia stalinistă îl obligă să îşi renege vocaţia, muncind ca zidar şi figurant. Face parte din organizaţia anticomunistă „Mihai Eminescu”, împreună cu Vladimir Streinu, Constant Tonegaru, Iordan Chimet şi Marie-Alype Barral.
În anul 1958 este angajat la Institutul de Istoria Artei, secţia artă medievală, unde realizează, între 1958 şi 1978, şaptezeci de studii despre istoria culturii şi artei, de curând culese în cinci volume cu titlul Arta medievală (Ed. Albatros, 1998). Teza de doctorat la Sorbona, Paris, în 1973, va fi publicată ulterior cu titlul de Immortalité et décomposition dans l’art du Moyen Age. Îi vor apare, printre altele, următoarele volume: „Din cetăţile de scaun ale Ţării Româneşti; „De la Negru Vodă la Neagoe Basarab. Interferenţe literar-artistice în cultura românească a evului de mijloc”; „Sfârşit şi început de ev. Reprezentări de cavaleri la începutul renaşterii”.
În anul 1978, împreună cu soţia sa, Maria-Ioana (n. Mira), cere azil politic în Germania. Stabilit la München, împreună cu soţia sa şi fiul lor Matei, ocupă postul de consilier de educaţie la liceul francez din acest oraş, colaborează la Radio Europa Liberă. Va publica, în continuare: Tradiţii răsăritene şi influenţe occidentale în ţara românească.
În acelaşi timp, reîncepe activitatea sa literară, scriind la două romane cu nuanţe autobiografice. Primul, „Hotarul de nisip”, început în anii cinzeci şi ascuns în sertar timp de jumătate de secol, descrie epoca stalinismului din punctul de vedere a unor tineri intelectuali care caută să fugă din România. Al doilea, „Cearta sufletului cu trupul”, analizează experienţa exilului cu referinţe la realitatea occidentală şi sensibilitatea religioasă a ortodoxiei. În România îi mai apar, după 1989, cărţile: „Faţa cernită a libertăţii. 20 convorbiri la Europa Liberă; Mărturisiri din exil; Ţara românească între Bizanţ şi Occident; Treptele nedesăvârşirii; Legendele unei lumi posibile; Înfăptuiri pontice.
Pavel Chihaia, un om de o rară ţinută intelectuală şi morală, scriitor român în exil, a aniversat pe 23 aprilie 90 de ani. Din 1978 locuieşte la München unde a fost colaborator al postului de Radio Europa Liberă, iar acum este membru al celui mai longeviv cenaclu românesc din exil care editează şi prestigioasa revistă Apoziţia.
Face parte din generaţia pierdută a lui Constant Tonegaru, Mihail Fărcăşanu, Dinu Pillat, Theodor Cazaban, Virgil Ierunca. Generaţie pierdută, deoarece scrierile lor s-au risipit, viaţa lor s-a desfăşurat sub controlul brutal al Securităţii. Cei care au putut fugi şi-au schimbat limba de exprimare sau au renunţat definitiv la scris. A fost liber, spune el, între anii 1945 şi 1948, apoi, elanurile sale de tânăr scriitor s-au frânt. Romanul cel mai cunoscut, Blocada, a apărut când avea 25 de ani, într-o perioadă când regimul comunist se consolidase destul ca să înceapă epurările în rândul oamenilor, dar şi al cărţilor. Practicând munci umile, pentru că altele nu-i erau permise, Pavel Chihaia a traversat o perioadă neagră, până prin 1958, când a reuşit să devină cercetător la Institutul de Istoria Artei, condus de profesorul George Oprescu, ocupându-se de monumentele medievale româneşti. În această perioadă a scris o serie de studii importante, peste care nu se poate trece nici azi.
Autoexilat la München, din 1978, scriitorul a fost aproape uitat, astfel încât la reapariţia sa în ţară, după 1989, cărţile i-au fost primite cu interes. Pavel Chihaia a fost re-adoptat de oraşul său, unde a crescut, Constanţa. Acolo i-au apărut, în preajma celei de-a 90-a aniversări, toate cărţile, într-o ediţie de zece volume. Fiul său, Matei Chihaia este profesor universitar. În biografia spirituală a lui Pavel Chihaia, exilul a reprezentat o etapă de o covârşitoare importanţă, un moment al rupturii şi al regăsirii de sine. Istoricul de artă a parcurs, de-a lungul întregii sale vieţi, un itinerariu spiritual care condensează în sine izbânzi şi piedici, eşecuri şi exaltări. În acest context, al drumului către sine, pe care l-a parcurs Pavel Chihaia, exilul a reprezentat piatra de hotar, răscrucea care a marcat decisiv scrierile sale. La München şi-a regăsit adevărata identitate Din 1960, până la plecarea în Germania, în 1978, pavel Chihaia a publicat studii de artă medievală. Nu a mai scris literatură. „Nu am mai publicat literatură. Cerurile, domiciliile, etapele de viaţă mi-au fost diferite, ca şi înfăptuirile mele. M-am născut în Corabia, judeţul Romanaţi, am venit în Constanţa, am scris literatură, am continuat trei ani în Bucureşti. Au urmat şomajul şi munca de jos, apoi studiile medievale. În sfârşit, evadarea în Germania. În momentul de faţă îmi propun să închei un roman intitulat „Hotarul de nisip”, din care am publicat opt capitole în Jurnalul literar. Este vorba, în roman, de acea plajă, între Constanţa şi Mamaia, care despărţea ţara noastră de lumea liberă. Personajele principale din roman vor să fugă în Occident: un scriitor, o tânără dansatoare şi un arhitect. Un vas francez urma să îi primească, în apropierea Constanţei, ei îmbarcându-se pe o barcă cu motor. Se aflau ascunşi, în momentul plecării, într-o tufă de ierburi de lângă plajă, când un grănicer, trecând din întâmplare pe acolo, simte o mişcare nefirească, trage, împuşcă eroina şi îşi continuă drumul. Barca soseşte, arhitectul se urcă, se salvează, va ajunge la vapor, apoi în lumea liberă. Scriitorul se întoarce în infern cu iubita, moartă, în braţe. Pentru el, libertatea nu mai avea sens”, mărturiseşte poetul exilat în Germania Pavel Chihaia
