Edilul municipiului reședință de județ, Minel Prina, a prezentat pe site-ul propriu raportul de activitate după un an zile în care a condus destinele Slatinei. Minel prina se mândrește cu faptul că a continuat și finalizate proiectele începute de predecesorul său, dar și cu faptul că a deblocat proiecte care erau în impas, în același timp fiind începute și alte proiecte noi.
„Pe 3 februarie 2013, am primit votul dumneavoastră pentru a face din casa noastră Slatina un oraș modern, european. Cu o experiență de peste 10 ani de zile în cadrul Primăriei, pentru mine acest prim an nu a fost nicidecum unul de acomodare, ci unul de muncă și punere în valoare a tuturor eforturilor anterioare. Am continuat și am finalizat proiectele începute, am deblocat proiecte care erau în impas și am inițiat altele noi.
Toate acestea au fost posibile datorită parteneriatului cu dumneavoastră și muncii în echipă în cadrul Primăriei Municipiului Slatina. Vă mulțumesc pentru implicarea de care ați dat dovadă în acest an! Foarte multe dintre realizările anului 2013 nu ar fi fost posibile fără sprijinul și participarea dumneavoastră.
Pentru că Slatina este casa noastră, a tuturor slătinenilor, sunt convins că împreună vom face treabă bună și în anul care urmează și că orașul nostru va continua să înflorească și în 2014, să ne aducă mândrie în suflete, mândria de a fi slătineni!”, spune edilul Minel Prina, după un an în care s-a aflat la în fruntea Primăriei Slatina.
Unul dintre proiectele cu care se mândrește poate cel mai mult primarul municipiului reședință de județ este cel prin care s-au anvelopat mai multe blocuri din Slatina cu fonduri ADR Sud-Vest Oltenia și prin Ordonanța de Urgență 18 din 2009. „Mi-am păstrat prioritățile avute înainte de ocuparea funcției de primar, continuând cu aceeași dedicare programul de reabilitare termică a locuințelor. Împreună cu colegii mei, am gândit o strategie prin care am venit în sprijinul slătinenilor. Am creat posibilitatea plății în rate pe 9 ani a contribuției ce le revine locatarilor înscriși în program și acoperirea de către Primărie a sumei aferente lucrărilor, până la achitarea în întregime a ratelor. Am reușit să îmi îndeplinesc obiectivul asumat în campanie privind anveloparea blocurilor: am crescut procentul de blocuri reabilitate termic la aproape 50%. De la sfârșitul anului 2012 și pe întreaga perioadă a anului 2013, am reușit să depunem 7 cereri de finanțare pentru reabilitarea locuințelor către ADR Sud Vest Oltenia, care vizează nu mai puțin de 91 de blocuri din municipiul Slatina. În ceea ce privește programul de reabilitare prin OUG 18/2009, acesta se derulează cu 50 % fonduri de la bugetul de stat, 30 % de la bugetul local, iar 20 % de la asociațiile de proprietari. S-a creat posibilitatea plății în rate pe o perioadă de 9 ani. În cadrul acestui program s-au înscris 9 blocuri, iar execuția a început la toate cele 9, urmând ca în cursul anului 2014 să se finalizeze lucrările”, precizează edilul Slatinei.
La capitolul obiective îndeplinite, primarul Minel Prina trece și Proiectul „Reabilitare Centru Istoric, străzile Lipscani şi Mihai Eminescu”, acesta constituind una dintre cele mai importante investiții din fonduri europene finalizate cu succes în 2013. Prin acest proiect s-au realizat: reabilitarea reţelelor subterane de canalizare şi apă, pavarea cu piatră cubică, reabilitarea spațiilor verzi, montarea în subteran a unei rețele noi de cabluri de energie electrică, telefonie şi cablu TV, precum și montarea mobilierului urban și a stâlpilor de iluminat în stilul celor de la începutul anilor 1900.
Printre cele mai recente proiecte inițiate de Minel Prina se află și cel privind reînființarea școlilor profesionale în Slatina. „Am inițiat un proiect în parteneriat cu Inspectoratul Școlar pentru înființarea unor școli profesionale în cadrul cărora să fie formați viitori muncitori calificați pentru nevoile actuale de pe piața muncii din Slatina. Proiectul se va desfășura în colaborare cu unități economice, astfel încât tinerilor să le fie mai ușor să își găsească un loc de muncă, iar companiile să aibă acces la forță de muncă pregătită pentru ce au ele nevoie. Companiile se vor ocupa de formarea cadrelor didactice şi a inginerilor care vor preda în secţiile profesionale, vor dota atelierele tehnice cu aparatura necesară și se vor implica în selecţia elevilor și în alcătuirea curriculei de studiu”, mai precizează edilul Slatinei în raportul de activitate.
Poate proiectul cu cea mai mare anvergură și al cărui finalizare este așteptată de ceva timp de slătineni este cel referitor la „Clubul Nautic – Plaja Olt”. În ultimii ani, slătinenii au dus lipsa locurilor de sport și agrement. În 2013, după eforturi repetate pe lângă instituțiile centrale, am reușit să îmbunătățim situația municipiului în această privință. După îndelungi amânări, anul acesta am început lucrările la Clubul Nautic Plaja Olt. Slătinenii vor avea, în sfârșit, plaja dorită cu terenuri pentru minifotbal, baschet, volei, handbal, tenis, mini golf, tir cu arcul, escaladă, pistă pentru bicicliști şi rolleri. Suntem încrezători că zona nu îi va atrage doar pe slătineni. De aceea, am prevăzut inclusiv construcția de spaţii de cazare și servicii pentru a-î întâmpina pe cei care doresc să își petreacă timpul liber alături de noi”.
Nu în ultimul rând, printer proiectele de success și finalizate la Slatina se află și Bazinul Didactic, cel care la fi inaugurat pentru numai câteva zile, mai exact pe 1 iunie. „Construirea bazinului didactic este un alt proiect important pentru care am reușit să ne mobilizăm în fața autorităților centrale. Am obținut reluarea licitației, deschiderea bazinului fiind programată pentru 1 iunie 2014. În curând, Slatina se va putea mândri și cu singurul bazin de înot acoperit din județ! Am avut grijă ca toate lucrările care intră în atribuția primăriei să fie realizate bine și la timp: racordarea la gaze naturale și la energie electrică, realizarea sistemului de apă-canal. Acesta va avea dimensiunile de 12/24 metri, întreaga investiţie urmând să ocupe în total aproape 2.000 mp. Pentru că sunt un susținător al practicării sportului, voi propune ca elevii să aibă minim 4 ore gratuite pe lună la bazin”, se mai precizează în raportul de activitate al primarului Minel Prina.
Edilul Slatinei nu a uitat să menționeze și care vor fi obiectivele următoarea perioadă: începerea lucrărilor de reabilitare a celor 91 de blocuri, respectiv 2307 apartamente, finanțate prin fonduri europene și de la bugetul de stat; includerea altor 30 de blocuri în programul „Slatina, oraș verde, oraș curat!”, susţinut cu fonduri de la bugetul local; atragerea investitorilor prin deschiderea Parcului Industrial Slatina, care va genera locuri de muncă și infuzie de capital pentru municipiul Slatina; schemă locală de ajutor de minimis pentru companiile care investesc minim 500.000 euro, angajează cel puțin 5 salariați, au achitate la zi datoriile către bugetul de stat și local; finalizarea lucrărilor de asfaltare a străzilor Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Oltului, Nicolae Titulescu; începerea lucrărilor de asfaltare pe străzile Aleea Rozelor, Crizantemei, Liliacului, Pandurului, Caracostea, Cazărmii, Unirii, Prelungirea Tunari.