Sătenii din Icoana şi Morunglav ar scăpa de principala problemă pe care o au. Guvernul a alocat banii pentru digurile necesare stăvilirii furiei apelor. La Icoana suma alocată pentru indiguirea râului Vedea se ridică la peste 160 miliarde de lei vechi, iar la Morunglav, în vederea refacerii lucrărilor de îndiguire a Olteţului, s-au aprobat 30 miliarde de lei vechi. Tot ce trebuie acum să facă autorităţile este să se apuce de parcurgerea procedurilor în vederea desemnării constructorilor, după, evident, realizarea studiilor tehnice necesare.
Alţi bani, altă distracţie, la Mornglav
Guvernul a locat în şedinţa de săptămâna trecută banii pentru digul de la Morunglav. Mai exact pentru continuarea lucrărilor de îndiguire a Olteţului şi refacerea celor realizate de mântuială în urmă cu ceva timp şi pe care nimeni nu mai recunoaşte că le-ar fi recepţionat.
Lipsa indiguirii pe raza comunei Morunglav face ca apele Olteţului să ia cu asalt agoniseala oamenilor. Ele erodează malurile care se prăbuşesc cu munca oamenilor, cu tot. În ultimul an, Olteţul le-a mai furat astfel unor localnici din Morunglav suprafeţe importante din curţi şi ameninţă să le ia şi casele. Nu departe de cele 17 locuinţe aflate într-un iminent pericol de prăbuşire, se află şi drumul judeţean, dar şi alte câteva zeci de case aflate la doar câteva zeci de metri de mal.
Autorităţile au semnalat pericolul încă de acum aproape 10 ani. Au primit, în două rânduri, ajutor. S-au alocat bani pentru două lucrările de îndiguire. Una pentru a apăra o parte din comună, cealaltă trebuia să facă la fel cu restul localităţii doar că, prost gândită, aceasta a fost… luată de ape. De proasta calitate nu a răspuns nimeni. Asta, poate, şi pentru că lucrarea pare să nu fi fost recepţionată de nimeni important.
Digul trebuie construit pe banii statului, dar pe pământul oamenilor
La Icoana, suferinţa oamenilr a fost, în sfârşit, ascultată de cei în măsură, după numeroase demersuri. Guvernul a alocat peste 160 miliarde de lei vechi pentru îndiguirea râului Vedea ca să nu se mai repete situaţia din această primăvară.
A dat banii pentru lucrări nu şi pentru despăgubirea sătenilor care trebuie să-şi cedeze din proprietate diverse suprafeţe pe care să se construiască digul. Şi… aici apar probleme. O parte dintre localnicii care trebuie să cedeze câteva zeci de metri pătraţi nu sunt dispuşi să facă acest lucru fără a primi recompensă de la stat. Nu vor şi nu are, susţin autorităţile, nimeni ce le face. Ei o ţin pe a lor chiar dacă această ambiţie costă scump. Îi costă pe ei, dar şi comunitatea care de fiecare dată trebuie să repare drumurile distruse de viituri.
,,Oamenii trebuie să înţeleagă că dacă nu-şi dau toţi acceptul pentru construirea digului, aceasta nu se poote face, iar situaţia s-ar putea repeta ori de câte ori plouă mai mult” a declarat recent prefectul Silviu Neacşu.
S-au obişnuit să le fie măturate curţile de ape
În ultima lună, câteva sute de locuitori din Icoana s-au trezit de două ori cu apele peste ei, nu doar în gospodărie, ci şi în casă. Multe din bunurile agonisite cu multă trudă le-au fost luate de ape. Nici vietăţile de prin ogradă nu le-au scăpat, multora. Până acum, îşi vărsau supărarea pe autorităţi că nu se apucă de făcut digul care să le protejeze avuţia. Când, cu chiu cu vai, făcură mai marii comunei rost de bani, nu sunt dispuşi unii dintre ei să lase ,,două palme de pământ” pentru a se construe digul. Potrivit legislaţiei, dacă unul singur nu este de acord cu construirea acestuia, el nu se poate ridica. Din nefericire, ambiţia unuia îi costă pe prea mulţi săteni… care spun că nu-i normal şi corect. Şi… au dreptate… suprafeţele necesare construirii digului ar trebui naţionalizate, într-un fel, invocându-se interesul public sau răscumpărate de stat, la un preţ stabilit de un evaluator. La urma urmei cât ar putea să mai coste şi terenul necesar lucrărilor de îndiguire… Incomparabil cu suma alocată pentru lucrare sau cu pagubele produse de inundaţii atunci când apele îşi ies din matcă.
Zilele trecute, în ciuda codului roşu institut de hidrologi pe râul Vedea, pagubele au fost mult mai mici decât de Paşte pentru că autorităţile au acţionat ferm şi din timp. Au săpat şanţuri de apărare şi au construit kilometri buni de diguri din saci cu nisip. Peste 70 de angajaţi ai ISU, IJJ şi poliţie s-au implicat în această acţiune. Başca, prezenţa la faţa locului, în seara cu pricina, a tuturor şefilor instituţiilor cu atribuţiuni în rezolvarea acestei probleme. Toată această mobilizare nu i-a costat direct pe săteni, ci indirect, ca pe toţi românii plătitori de taxe şi impozite, doar că… revenim la ce este normal şi corect… nu-i normal şi corect să plătim toţi ambiţia sau prostia unora.