LICEENI ÎN CAMPANIE… EUROPARLAMENTARĂ

61

Nouă adolescenţi, câte unul pentru fiecare liceu din Slatina, se află în plină campanie… europarlamentară.  Pe 24 mai, în urma unui scrutin în toată regula, unul dintre ei va fi desemnat ,,Europarlamentarul Slatinei”. Câştigătorul nu va obţine un loc călduţ în Parlamentul de la Bruxelles, ci o sumă frumuşică şi multe puncte pentru liceul pe care-l reprezintă în cursa pentru câştigarea noii ediţii a Olimpiadei Liceelor.

Andreea Dicu este elevă în clasa XI-a şi reprezintă Colegiul Naţional ,,Radu Greceanu” la proba ,,Europarlamentarul Slatinei” din cadrul ,,Olimpiadei liceelor”.

Încrezătoare în forţele sale, ajutată de membrii staff-ului de campanie, cu ajutorul cărora şi-a pus la punct strategia de campanie şi materialele promoţionale, Andreea a cutreierat şcolile din Slatina pentru a convinge cât mai mulţi elevi să o voteze.

,,Sper să-i conving pe cât mai mulţi slătineni să vină la vot şi să-şi acorde încrederea lor. Chiar dacă această competiţie nu-mi oferă un statut aparte, consider că este un bun exerciţiu ceea ce fac acum pentru viitorul meu. Vreau să îmbrăţişez pe viitor o carieră politică. Consider că, aşa cum sună şi sloganul meu de campanie «Împreună construim viitorul», pot pune umărul la construirea unui viitor mai bun”, ne-a declarat Andreea Dicu.

În această cursă, tânăra nu se bazează doar pe ajutorul colegilor şi prietenilor, mulţi dintre ei membri ai staff-ului de campanie, ci şi pe calităţile ei.

,,Sunt o persoană deschisă, sinceră, activă şi îmi place să mă implic în viaţa comunităţii din care fac parte. Am dovedit că pot fi demnă de încrederea care mi se acordă pe durata deţinerii funcţiei de preşedintă a Consiliului judeţean al elevilor”, ne-a mărturisit Andreea.

Spre deosebire de mulţi candidaţi politicieni la un fotoliu de europarlamentar, Andreea cunoaşte foarte bine instituţiile europene şi care le sunt competenţele. Şi, în plus, ştie exact ce ar susţine dacă această competiţie ar fi reală şi ar fi aleasă, acum, în Parlamentul European.

,,Aş milita pentru eliminarea vizelor şi libera circulaţie în Spaţiu Schengen, aş susţine demersul european al Republicii Moldova şi aş vota pentru o susţinere mai mare a învăţământului, culturii, dar şi a agriculturii”, a mai spus reprezentanta CNRG în lupta pentru statutul de ,,Europarlamentarul Slatinei”

,,Consider că noi, tinerii, putem aduce schimbarea şi putem îmbunătăţi situaţia actuală a societăţii în care trăim. Este de datoria noastră să luptăm pentru a ne apăra interesele, indiferent de postura pe care o avem, cetăţeni români sau europeni. Am încredere că numai ÎMPREUNĂ CONSTRUIM VIITORUL pe care ni-l dorim cu toţii!” a mai afirmat tânăra.

Alături de Andrea, în cursa pentru ,,Europarlamentarul Slatinei”, au mai intrat alţi opt liceeni, câte unul pentru fiecare unitate de învăţământ preuniversitar. Scrutinul pentru desemnarea ,,Europarlamentarului Slatinei” va avea loc pe 24 mai, pe Esplanadă, unde sunt invitaţi să participe la vot toţi slătinenii care s-au înscris, în prealabil, pe listele electorale puse la dispoziţie de liceenii candidaţi.