Deputatul liberal Gigel Ştirbu l-a caracterizat ieri, într-o conferinţă de presă, pe premierul Victor ponta ca fiind şeful mincinoşilor din PSD şi că regretă că a votat acest govern condus „de un om care-l va face uitat pe Adrian Năstase”. Preşedintele PNL Olt nu i-a uitat nici pe mai marii PSD din judeţ, declarând că aceştia au pus mâna pe presa locală şi că Slatina este condusă de un condamnat penal, iar un vice CJ Olt este cercetat pentru omor, numindu-i pe social-democraţi un grup de inractori, declaraţie venită pe seama faptului că mai multe mas-uri bannere şi afişe electorale ale PNL din Slatina, dar şi din mai multe localităţi din judeţ au fost vandalizate sau chiar furate.
Liderul liberalilor olteni, Gigel Ştirbu, i-a acuzat pe PSD-işti că le-ar fi distrus, cu o noapte înainte, mai multe bannere, mash-uri sau afişe electorale din Slatina şi din alte câteva localităţi ale judeţului. „Azi noapte, tot afişajul PNL a fost vandalizat sau furat în mai multe localităţi. În Slatina, mash-urile de pe Casa de Cultură a Tineretului, Casa Sindicatelor, cele de la intrare şi ieşire din localităţile Coloneşti, Bobiceşti, Osica, Rusăneşti, Corabia, Ianca şi Gura Padinii au fost vandalizate. Vreau să vă anunţ că, în calitate de preşedinte PNL Olt, am depus plângere penală la parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina şi la IPJ Olt, de asemenea am informat conducerea central a PNL despre această situaţie. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în România. Cum este posibil ca în Slatina, unde sunt atâtea camera de supraveghere să se întâmple aşa ceva? Solicit public demiterea sau demisia de onoare a directorului Poliţiei Locale Slatina, Adrian Pop. Este vorba de o acţiune concentrată şi numai cei din PSD au puterea şi posibilitatea să facă aşa ceva”, a declarat preşedintele PNL Olt.
Gigel Ştirbu crede că distrugerea sau furtul materialelor electorale ale PNL Olt s-a produs din cauza faptului că se anunţa pentru vineri o vizită la Slatina a premierului Victor Ponta. Deşi a precizat că nu are date certe că social-democraţii olteni ar fi distrus bannerele liberalilor, deputatul Gigel Ştirbu a lansat cuvinte grele la adresa conducerii PSD Olt, uitând că până la ieri mergeau la braţ la braţ. Nu a fost uitat nici premierul Ponta, liderul liberalilor olteni caracterizându-l drept şeful mincinoşilor. „Premierul Victor Viorel Ponta este şeful mincinoşilor. Dacă ăştia (n.r. PSD) pun mâna în continuare pe putere, vom devein cu toţii nişte slugi pe plantaţie. Dacă Ponta ajunge la Slatina, personal îl voi întâmpina şi-l voi întreba dacă accept această atitudine criminal a celor pe care-i girează în acest judeţ, îl voi întreba dacă acum mai este mândru că este roman… Ceea ce au făcut ei noaptea trecută îmi întăreşte convingerea că le e frică de noi. A venit vremea ca această ciumă roşie să fie oprită. Mă simt vinovat că am votat guvernul condus de Ponta, un om care-l va face regretat pe Adrian Năstase”, a încheiat Gigel Ştirbu.
Aşa cum era de aşteptat, social-democraţii olteni nu au rămas impasibili la acuzele deputatului Gigel Ştirbu, senatorul Darius Vâlcov şi preşedintele PSD Slatina, Marius Oprescu, organizând la o distanţă de numai două ore o conferinţă de presă prin care au negat acuzaţiile liberalilor, ocazie cu care au anunţat şi trecerea unui alt primar liberal în tabăra social-democrată. După ce primarii de Vâlcele, Grojdibodu şi Bucinişu au trecut la PSD, acum edilul de la Cungrea, Doru Alexe şi-a anunţat sprijinul pentru PSD.
Senatorul Darius Vâlcov a precizat că acuzaţiile liberalilor nu sunt decât o manipulare ordinară, mai ales că aceştia aveau deja pregătite alte bannere pentru a le înlocui pe cele furate sau distruse. „ Au deja bennere noi tipărite, urmează doar să le pună. Este un semn de întrebare cum ştii că urmează să te agreseze cineva peste două, trei zile. Eu le înţeleg disperarea şi dorinţa lor de a apărea pe piaţă, dar atitudinea lui Gigel Ştirbu de astăzi, când a acuzat PSD-ul, făcându-ne gaşcă sau grup infracţional sau cum o fi zis, nu denotă decât că a făcut bine că a plecat din preoţie, pentru că nu avea nicio treabă cu lucrurile sfinte şi cu credinţa în Dumnezeu”, a declarat senatorul Darius Vâlcov.