Vâlcov ,,pălmuit” de Ştirbu… şi pentru atitudinea faţă de Stănescu

55

Gigel Ştirbu, preşedintele interimar al PNL Olt, i-a dat o replică dură fostului primar al Slatinei, Darius Vâlcov, senator de Olt: „Sunt persoane care nu înţeleg că pe lumea asta mai sunt şi oameni care nu sunt traseişti politici, care mai bine pleacă acasă decât să lingă unde au scuipat”.

Reacţia lui Ştirbu vine după ce Vâlcov i-a somat pe directorii PNL fie să treacă la PSD fie să demisioneze din funcţii.

Liderul liberalilor din judeţ şi-a arătat nedumerirea cu privire la afirmaţiile senatorului, în contextul în care ele au fost făcute după ce şeful său direct, pe linie politică, preşedintele CJ Olt, Paul Stănescu, a declarat public că la Olt USL nu se rupe şi nu pleacă nimeni din funcţie.

„Eu ştiu că, statutar, Partidul Social Democrat Olt are un preşedinte. Din discuţiile pe care le-am avut cu acest preşedinte şi din declaraţii publice ale domnului Paul Stănescu nu am tras concluzia că primarii ar trebui să se ducă la PSD, că directorii ar trebui să îşi dea demisia. Dar poate mă înşel eu, poate că trebuia să stăm de vorbă cu preşedintele informal al PSD. Acum, dacă PSD-ul are mai mulţi preşedinţi, să mă ierte Dumnezeu, abia acum am aflat şi noi!”, a spus Ştirbu.

Nu doar Ştirbu are probleme cu Vâlcov, ci se pare că şi Paul Stănescu. Surse din interiorul PSD susţin că Oltul este încă fără prefect datorită presiunilor pe care fostul primar al Slatinei le-ar face pentru a-şi numi un om loial în fruntea Prefecturii Olt. În acest sens se vehiculează atât numele fostului prefect numit de PDL pe vremea când Vâlcov se afla în fruntea democrat-liberalilor-Leonid Moisiu, cât şi a unui PSDist- Silviu Neacşu.