Senatorul Mihai Niţă şi-ar putea pierde funcţia

63

Zece senatori, printre care şi liderul PC Olt, Mihai Niţă, şi 22 de deputaţi sunt acuzaţi de Agenţia Naţională de Integritate că au încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi.

Potrivit Legii 161/2003, calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu funcţiile de „administrator”, „membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale”, „calitatea de comerciant persoană fizică”, sau cu „funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale”.

Printre cei 32 parlamentari se numără şi senatorul de Olt Mihai Niţă, care potrivit ANI se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 19 decembrie 2008, întrucât deţine, simultan, funcţia de senator şi calitatea de administrator al  S.C. BRANIT S.R.L.

Cei găsiţi incompatibili îşi pot pierde statutul de demnitar dacă nu vor avea câştig de cauză în procesele prin care vor contesta decizia ANI.

Niţă a declarat că uitase de firma la care este administrator pentru simplu motiv că ea nu a fost niciodată activă. El a precizat că a înaintat ANI punctual său de vedere şi documentele din care reiese inactivitatea societăţii pe care o administra.