• FRF a introdus din acest sezon sistemul de campionat cu play-off şi play-out, unul care permite, în România, ca mafia pariurilor să-şi facă de cap
• Zeci de fotbalişti din judeţul Olt, clienţi fideli ai caselor de pariuri
• FC Balş, implicat în ultimul scandal legat de mafia pariurilor. IPJ Olt nu confirmă suspiciunile
• FC Olt Slatina nu are dreptul la promovare. Oare ce se va întâmpla dacă va ajunge în play-off?
Sistem nou, probleme vechi…
Federaţia Română de Fotbal a introdus, la începutul acestui sezon din liga secundă, un nou sistem de desfăşurare a competiţiei, cu play-off şi play-out, unul care permite ca unele partide să nu aibă absolut nici o miză, provocând astfel şi inevitabila discuţie despre mafia pariurilor. Astfel, la finalul sezonului, campionatul se împarte în două: o grupă cu primele şase echipe (play-off) şi a doua cu ultimele şase (play-out). Nimic nou până aici, sistemul se mai practică şi în alte ţări din Europa.
Conform regulamentului, în grupa de play-off echipele nu pornesc cu toate punctele acumulate, ci doar cu cele obţinute în meciurile cu adversarele lor din grupă! La fel şi în play-out. Astfel, odată ce o echipă e sigură că va prinde play-off-ul, va fi obligată să câştige doar meciurile cu contracandidatele directe.
Conducătorii din liga secundă spun că în momentul în care se va şti clar care sunt echipele de play-off şi care sunt cele de play-out, meciurile se vor disputa doar pentru că trebuie să se dispute.
Problema intervine însă, la pariuri. Echipele din subsol vor avea întotdeauna cote mari la victoria împotriva fruntaşelor, dar în realitate vor avea şanse s-o obţină, dacă meciurile nu vor avea miză. Există, astfel, pericolul, ca mafia pariurilor să intervină şi să decidă nişte rezultate, mai ales în condiţiile în care foarte mulţi dintre fotbalişti, de la toate nivelurile, sunt obişnuiţi să clace pragul caselor de pariuri şi în condiţiile în care unele echipe se confruntă cu grave probleme financiare şi sunt în pragul desfiinţării.
Cum e la alţii…
Cinci campionate puternice ale Europei folosesc în acest moment sistemul cu play-off: Austria, Scoţia, Belgia, Olanda şi Elveţia, dar nici unul nu e ca al nostru.
De exemplu, în Olanda se joacă play-off doar pentru ultimul loc de Europa League şi la retrogradare, în Belgia echipele din play-off intră cu jumătate din punctele acumulate cu restul competitoarelor (cu toate celelalte echipe, nu doar cu cele care se califică în play-off), iar în Scoţia se joacă o singură manşă între echipele din play-off, însă acestea intră tot cu punctajul obţinut cu toate celelalte competitoare.
Ce va face Oprescu dacă ajunge în play-off?
În momentul de faţă, articolul 5 bis din ROAF împiedică promovarea celor de la FC Olt Slatina în prima ligă, motiv pentru care suntem curioşi ce vor face elevii lui Dan Oprescu, jocurile cui le vor face (probabil că ale CSU Craiova), dacă vor ajunge în play-off?
Ce cuprinde, de fapt, articolul cu pricina: ”Modificarea formei juridice sau a structurii unui club pentru a facilita calificarea pe merit sportiv sau/şi primirea unei licenţe pentru campionatul unei ligi naţionale, în detrimentul integrităţii sportive a unei competiţii, este interzisă. Aceasta include, de exemplu: schimbarea sediului, schimbarea denumirii sau cesiunea de acţiuni între diferite cluburi, precum şi divizarea sau comasarea unui club, schimbarea acţionariatului (…). Pentru încălcarea dispoziţiilor alin. 3, cluburile respective vor fi sancţionate cu interzicerea dreptului de promovare într-o categorie superioară pentru 3 ani competiţionali.”
Ce nu spune lumea este că, dacă se ţine cont la sânge de regulament şi, în speţă, de acest articol, cel puţin patru echipe din seria a doua nu pot promova: ASA Târgu Mureşul şi FC Olt şi-au schimbat denumirea, Vâlcea şi-a schimbat acţionariatul, iar Metalul Reşiţa, fostă Dămila Măciuca, fostă Vâlcea, şi-a schimbat, desigur, sediul. Cum toate astea s-au întâmplat mai devreme de trei ani, niciuna dintre aceste echipe nu are voie să promoveze în acest sezon, iar menţinerea articolului respectiv în regulamentul FRF ar atrage, cu siguranţă, contestaţii din partea unor echipe. De altfel, există deja o echipă în Liga I care şi-a schimbat denumirea mai recent decât ar fi permis-o regulamentul – Corona Braşov (fostă SCM).
Aşadar, FC Olt Slatina, echipă născută din fuziunea din 2011 dintre FC Rapid Piatra-Olt şi CSM Slatina nu va putea promova sezonul acesta nici dacă ajunge în play-off. Ne întrebăm ce s-ar întâmpla dacă niciuna dintre echipe din play-off nu ar avea voie să promoveze sau nu ar obţine licenţa pentru Liga I?
Şi pentru că tot a venit vorba de licenţa pentru prima ligă, să mai spunem că aceasta este o altă problemă cu care se confruntă cei de la FC Olt Slatina. Sau mai bine zis nu-i interesează să o obţină. Şi asta din simplu motiv pentru că de fapt gruparea condusă de Dan Oprescu, fratele vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Olt, una din instituţiile, alături de Primăria Slatina, ce pompează an de an miliarde de lei într-o echipă care practic abia din sezonul viitor s-ar putea gândi la promovare, nu doreşte acest lucru. Ca să obţină licenţa pentru Liga I ar trebui ca Primăria Slatina să modernizeze Stadionul „1 Mai”, ceea ce administraţia nu ar în plan în viitorul apropiat.
Acestea sunt motivele pentru care aşteptăm cu nerăbdare să vedem jocurile cui le va face FC Olt Slatina dacă va ajunge în play-off şi ce va avea de câştigat, sau cine va avea de câştigat. Unii din aranjamentele cu oficialii celorlalte cluburi interesate şi alţii din câştigurile de la casele de pariuri.
Zeci de fotbaliştii din Olt, de la toate nivelurile, şi apropiaţi ai lor sunt văzuţi zilnic la casele de pariuri din Slatina, şi nu numai. Iar cei de la FC Olt Slatina nu fac excepţie. Probabil că după încheierea sezonului regulat vizitele lor la casele de pariuri se vor înmulţii, deşi evident că nimeni nu va recunoaşte că în play-off jocurile de culise vor decide cine promovează şi cine nu.
Cine mai promovează?
Se pare că FRF-ul face tot posibilul să elimine articolul cu pricina din regulament tocmai ca să ajute cluburile la care se fac investiţii şi pentru a se pune la adăpost de o situaţie incertă şi jenantă la sfârşit de campionat. În acest scop, conducerea FRF a trimis de urgenţă la UEFA documentaţia necesară, cerând permiterea schimbării regulamentului înainte de 1 iulie (aceasta este data la care se schimbă în mod uzual regulamentele UEFA), mai precis într-o Adunare Generală care se va desfăşura undeva la sfârşitul lui aprilie.
Cât despre dreptul la promovare, dacă e să luăm la bani mărunţi şi celelalte echipe din serie, avem cel puţin vreo patru (FC Universiatea, Gloria Bistriţa, UTA, Minerul Motru) care nu ar putea promova din cauza altor reglementări, cele care ţin de datoriile la stat ale cluburilor şi de condiţiile de licenţiere.
Aşadar, dacă lucrurile vor rămâne aşa, practic din 12 echipe din seria a doua, doar patru ar avea voie să promoveze, iar după etapa de săptămâna trecută doar două se afla în primele şase echipe şi pot participa în play-off – CS Universitatea Craiova (locul 1) şi Olimpia Satu-Mare (locul 6), celalte două – CS Mioveni şi FC Bihor Oradea – fiind pe locurile 9, respectiv 10.
În aceste condiţii, se pune o întrebare logică: Cine promovează din seria a II-a?
FC Balş, implicat în scandalul mafiei pariurilor
Cel mai recent blat la pariuri din fotbalul românesc a avut loc spre sfârşitul anului trecut, la meciul dintre CS Tunari şi FC Balş (încheiat 4-2), poliţia olteană intrând pe fir şi demarând o anchetă, chiar la solicitarea oficialilor clubului de pe Olteţ. ”Radarul de pariuri” a indicat sume importante mizate pe acest joc. Se vorbeşte de pariuri făcute pe scor exact, la pauză şi la final, dar şi pe numărul de goluri marcate de ambele echipe, în parte şi împreună.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisar şef Claudia Radu, a declarat despre acest caz că „s-au făcut verificări în această cauză, însă nu s-au confirmat”.
Dacă a fost aranjament sau nu, încă nu ştim cu exactitate, cert este că au circulat prin Balş astfel de zvonuri, mai ales că echipa susţinută de primărie se află într-o situaţie dramatică din punct de vedere financiar.