S-a pierdut Şova…

46

Ministrul Dan Şova a făcut-o din nou lată: ajuns într-un magazin de specialitate, pentru a-şi cumpăra o uşă nouă la apartament, acesta s-a rătăcit, nefiind în stare să găsească ieşirea, deşi se află acolo de trei zile.

“N-am văzut în viaţa mea atâtea uşi la un loc, este imposibil să ştii pe unde se intră şi pe unde se iese”, a declarat ministrul, într-un mesaj telefonic. “Nu am văzut nici un semn de ieşire, doar unele pe care scrie “Exit”. Singura soluţie este să încerc toate uşile, pe rând. Din păcate, în spatele fiecăreia dau de un perete şi, oricât încerc să trec prin el, nu reuşesc. M-am umplut de vânătăi“, se plânge Dan Şova.

Echipajele ISU lucrează zi şi noapte pentru a-l localiza pe ministru. “Ne-a luat trei zile numai să găsim magazinul, acesta fiind situat într-o zonă mărginaşă a Bucureştiului, ceea ce a îngreunat căutările. Acum, după ce l-am găsit, va mai dura ceva timp ca să-l depistăm pe domnul Şova, mai ales că, în loc să trimită coordonatele poziţiei în care se află, ne trimite poze cu pisici, probabil luate de pe internet”, a declarat un reprezentant ISU.