Compatibilitate medicală

61

Un colectiv de medici de la mult hulitul Spital de Urgenţă Slatina au demonstrat că moldovenii şi oltenii sunt compatibili, transplantând unui oltean un rinichi de la un donator moldovean. „Aveam la îndemână doar organul decedatului din Bacău, iar rinichii olteanului erau praf de la prea mult zaibăr. Am vrut, mai întâi, să testăm rinichiul pe porcul din gospodăria auxiliară a spitalului – ştiţi bine că porcii sunt cei mai compatibili cu oamenii – dar îl mâncaserăm la petrecerea de la ziua directorului ”. Olteanul a dat impresia că şi-a revenit imediat după terminarea operaţiei, căci a întrebat cine i-a furat portofelul. După trei luni, el trebuie să revină la control, dar la un spital din Moldova. Motivul e simplu: rinichiul transplantat fiind din acea zonă, medicii de acolo îi cunosc mai bine modul de funcţionare”, spune unul din medicii de la SJU Slatina care a realizat transplantul.