După ce a fost la un moment dat directorul Cancelariei Prefectului de Olt, în momentul de faţă Adrian Pop este directorul Poliţiei Locale Slatina. S-a născut la data de 23 martie 1975 în localitatea Sighetu Marmaţiei. Aici a copilărit, şi tot aici şi-a desăvârşit şi studiile gimnaziale şi liceale. A locuit la apartament, într-o zonă deosebită, la poalele munţilor. Bineînţeles că principala distracţie pe atunci era cutreieratul pădurilor. Şi o făcea destul des, mai ales că avea nişte prietenii de care nu se despărţea niciodată şi nu ezitau să meargă cu cortul în pădure pentru câteva zile.
În comparaţie cu fratele său, Adrian Pop a fost un copil destul de zburdalnic. „Nu era lună să nu fac câte ceva sau să ajung pe la spital. Ori zgâriat pe mâini sau picioare, ori cu vreun os rupt. La fotbal bineîneţeles că se mai întâmpla să mai spargi câte un geam. Din nefericire, eu am spart de trei ori geamul unei vecine. Când se spărgea geamul nici nu mai trebuia să întrebe a cui era opere. Ştia că eu am făcut-o. Cu toate acestea, am avut o copilărie mai mult decât fericită”, povesteşte Adrian Pop.
În clasa a IV-a s-a apucat de box, localitatea natală fiind recunoscută pentru pugiliştii care i-a dat la naţională. Practic acolo, dacă o familie are doi băieţi, obligatoriu unul din ei se va apuca de box. Tocmai de aceea părinţii nu au avut nimic împotriva acestei decizii. A câştigat o dată campionatul regional şi astfel a ajuns la naţionale. Nu a urcat pe podium, dar s-a clasat pe locul patru. Îşi aduce aminte cu plăcere de acea perioadă. „A fost o viaţă palpitantă. Mergeam mereu în cantonamente. Toţi formam o echipă şi ne înţelegeam foarte bine. Alergam foarte mult, iar stingerea era la orele 21.00. Dar bineînţeles că noi ieşeam şi mergeam la discoteci. Dacă ne prindea antrenorul, a doua zi făceam antrenamente duble”, îşi aminteşte şeful Poliţiei Locale Slatina.
I-a plăcut geografia şi istoria în şcoală. La geografie chiar a fost la olimpiada naţională. A fost interesat să afle cât mai multe despre zona unde s-a născut. Aşa se face că la facultate se obişnuise să le spună colegilor tot felul de lucruri despre Maramureş. Din acest motiv a şi fost poreclit de aceştia „Pintea”. Nu a fost, însă atras de matematică şi de fizică, acestea fiind ca nişte limbi străine pentru el.
A ales să dea la Drept, la Bucureşti, chiar dacă majoritatea celor din Maramureş se duceau la Cluj. Tot la facultate şi-a cunoscut şi soţia, Magda. S-au cunoscut în anul III şi în câteva luni au şi mers la primărie. Au împreună un băieţel, Alexandru. Soţia sa este din Slatina, aceasta fiind şi una din explicaţiile pentru care Adrian Pop a rămas aici. După terminarea facultăţii, cei doi au hotărât să meargă la Slatina pentru câteva zile de odihnă, stabilind că după această perioadă vor merge în Maramureş pentru a-şi găsi locuri de muncă. Întâmplarea a făcut ca atunci să se organizeze un concurs pentru ocuparea postului de consilier juridic la Prefectura Olt. El a dat, ea nu a vrut! Şi a luat, iar planurile lor de viitor s-au schimbat radical, cei doi trebuind să se stabilească în Slatina.
Este un îndrăgostit al animalelor, de orice fel. În copilărie aducea mereu câte un animal în casă. Nu conta ce este – şarpe, broască ţestoasă, piţigoi, iepure – orice. Acum are acasă doi câini, două pisici şi doi papagali. Se simte un om fericit şi împlinit, iar de la viitor nu-şi doreşte decât să-i aducă sănătate şi vremuri cât mai limpezi.
Fiecare avem defectele noastre, iar Adi Pop are unul care pe unii îi cam deranjează. „Cred că duc o oarecare lipsă de diplomaţie. Mie îmi place să-i spun omului adevărul în faţă, ceea ce uneori s-ar putea să deranjeze”, spune şeful Poliţiei Locale, care apreciază la ceilalţi „seriozitatea unui om. Chiar dacă este plin de vicii, un om serios trebuie apreciat mai mult decât cel care te minte în faţă”.
Adrian Pop îşi dorea în copilărie să ajungă poliţist. N-a ajuns poliţist, ci şeful poliţiei locale din Slatina. „În copilărie îmi doream să ajung poliţist. Tatăl meu era poliţist, iar acum fratele meu este la Poliţia de Frontieră. Dar m-am gândit că nu-mi stă bine în uniformă…”
Printre pasiunile lui Pop se numără vânătoarea şi pescuitul, două „sporturi” pentru care răbdarea reprezintă o calitate importantă.
„Îmi place să merg la vânătoare şi la pescuit. La vânătoare mă duc cam de cinci ori pe an, la Optaşi. Prefer să vânez iepuri şi fazani. Deşi de obicei eşti gonac un an de zile, eu am fost trei. Abia după aceea mi-am cumpărat tot ce-mi trebuie pentru vânătoare. Îmi place foarte mult şi fotbalul. Sunt un dinamovist înnrăit. În copilărie jucam foarte mult fotbal. Şi acum mai joc cu colegii, dar în sală”, mai spune Adrian Pop.
