După ce joi, 20 februarie, polițiștii olteni au săltat 12 persoane din Caracal, printre care și fostul primar Gheorghe Anghel, fostul director al IGO Caracal și președinte la FC Caracal – Stelian Veselin, dar și Cristian Georgescu – fost lucrător la Garda Financiară Olt, acum șase dintre acestea au primit din partea procurorilor mandate de reținere pentru 24 ore. Astfel, Gheorghe Anghel, Stelian Veselin, Cristian Georgescu, Petre Neacșu (secretar al asociației FC Caracal), Victor Botezatu (trezorier la AFC Caracal și angajat IGO Caracal) și Artemiza Pisică (angajată IGO Caracal) au primit joi din partea procurorilor mandate de reținere pentru 24 ore, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentați, Tribunalului Olt, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 zile.
În cele din urmă, vineri seară, Tribunalul Olt a admis cererea procurorilor în cazul a patru dintre membrii grupului infracțional. Este vorba de Gheorghe Anghel, Stelian Veselin, Victor Botezatu și Petre Neacșu, în timp ce pentru Cristian Georgescu și Artemiza Pisică magistrații au decis măsura controlului judiciar
Printre cei 12 acuzați de constituire grup infracţional organizat, care a avut drept scop sustragerea de sume substanţiale de bani, în dauna unei instituţii publice şi a unei societăţi comerciale, din municipiul Caracal, pentru susţinerea echipei de fotbal locale, se află și Cosmin Stănescu (membru în biroul executiv), nimeni altul decât fratele consilierului local PSD Octavian Stănescu, președintele TSD Caracal și angajat la firma fraților Ciocan, T Dancor. Pentru el procurorii nu au considerat necesară măsura reținerii pe 24 ore pentru implicarea sa în afacerea ce a prejudiciat Primăria Caracal cu 60 miliarde lei vechi. Vineri seara, însă, Tribunalul Olt a decis arestarea preventivă și a lui Cosmin Stănescu.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt au desfăşurat, joi dimineață, o acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în fraude economice, format din șapte persoane, toate din municipiul Caracal. În baza mandatelor de aducere, 12 persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, în vederea audierilor şi luării măsurilor ce se impun. La acţiune au participat şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt şi poliţişti ai Poliţiei municipiului Caracal. Printre cele 12 persoane săltate de polițiștii olteni se află și fostul primar al Caracalului, Gheorghe Anghel și fostul director al IGO Caracal și președinte al Asociației Fotbal Club Caracal, Stelian Veselin
Alături de ceilalți, Gheorghe Anghel și Stelian Veselin sunt bănuiţi că, în perioada 2010 – 2013, ar fi constituit un grup infracţional organizat, care a avut drept scop sustragerea de sume substanţiale de bani, în dauna Primăriei Caracal şi a societății IGO Caracal, pentru susţinerea echipei de fotbal locale. În acest fel, Primăria Caracal a fost prejudiciată cu aproximativ 6.000.000 de lei.
„În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală prin neplata impozitelor cu reţinere la sursă, complicitate la infracţiunea de delapidare, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals material în înscrisuri oficiale”, a declarat comisar Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Neregulile de la Primăria Caracal legate de echipa de fotbal din localitate și IGO Caracal au fost confirmate și de Curtea de Conturi. În controlul efectuat la Primăria Caracal, în perioada 23 august – 8 noiembrie 2013, de către Curtea de Conturi s-a descoperit un prejudiciu de 1,8 milioane lei, prin asocierea Consiliului Local Caracal, ca membru fondator, prin ordonatorul de credite, cu 5 persoane fizice pentru constituirea Asociației Fotbal Club Caracal, fără ca intenția de asociere să fie adusă la cunoștința consiliului local în vederea exprimării voinței de asociere și emiterea, în acest sens, a unei hotărâri de aprobare a asocierii și de împuternicire a ordonatorului de credite să reprezinte consiliul local. De asemenea, raportul Curții de Conturi a mai stability un prejudiciu de peste 1 milion de lei prin neînregistrarea în contabilitate, neurmărirea și neîncasarea redevenței datorate de SC. IGO SA Caracal pentru serviciile publice concesionate în perioada 2007 – 2010 și 2012, dar și nestabilirea, pentru anul 2011, a redevenței anuale datorate de SC. IGO SA Caracal, deși contractul de concesiune a serviciilor publice prevede negocierea și stabilirea anuală a cuantumului acesteia.
Gheorghe Anghel nu este pentru prima dată în atenția celor de la DIICOT, fostul primar al celui de-al doilea municipiu al județului fiind arestat preventiv, și apoi eleiberat și cercetat în libertate, într-an alt dosar ce are legătură cu devalizarea Primăriei Caracal.